MONICA TARCEA, PROF. DR.

VIITOR PREȘEDINTE SSN

Este medic primar de “Igiena alimentației” și profesor universitar la disciplina “Nutriție comunitară” din cadrul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, fiind cadru didactic de peste 30 de ani.

Cu o diplomă de doctorat în domeniul de specialitate microbiologie-virusologie, timp de 10 ani a profesat ca medic primar, iar în decursul ultimelor 2 decenii, a ocupat poziția de membru consultant, membru expert sau membru responsabil, în cadrul a nenumărate proiecte din domeniul sănătății.

Are competențe dobândite în metodologia cercetării științifice în sănătatea reproducerii și sănătate publică, în managementul serviciilor de sănătate și sănătate publică, nutriția bazată pe dovezi, managementul auditului și auditul calității.

A coordonat programe de licență și de masterat în Nutriție și Dietetică la universitatea din Târgu Mureș și s-a implicat în dezvoltarea Legii Dieteticianului, respectiv susținerea profesiei de dietetician.

În prezent este coordonator de conferințe și webinarii în domeniul nutriției, responsabil de proiecte naționale și internaționale și redactor adjunct al revistei Dietetician.Ro, inițiată în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *