Advisory Board

Daniel Lupu, MD, PHD

Cercetător cu 16 ani de experiență în cercetare clinică, în diagnosticare moleculară și medicină translațională. În prezent este director (clinical development) și conduce proiectarea experimentală, cercetarea utilității clinice și validarea studiilor pentru teste de secvențiere metagenomică Next Generation Sequencing, în cadrul companiei Karius.

Nicolae Dan, DR., MPH

Profesor asociat la UMF Târgu Mureș, dar și la Loma Linda University School of Public Health, redactor-șef al revistei lunare Viață+Sănătate și director al unui centru de sănătate și medicină preventivă. A fondat 3 centre de medicină în țară și străinătate, are competențe în nutriție clinică și sănătate publică și experiență în formarea echipelor, conducere și leadership.

Mihaela Dan, DR.

Medic specialist pneumolog. Profesează în Franța și are o bogată experiență în colaborarea cu organizații non-profit, precum Fundația Româna pentru Bolile Lizozomale (membru fondator în 1998), Asociația Gaucher România (consilier științific și voluntar din 2018), MetabERN contact pentru România sau Asociația QUALIMED (membru board din 2021).

Aurelian Bidulescu, MD, MPH, PHD FAHA

Indiana University School of Public Health Bloomington, Department of Epidemiology and Biostatistics. Are expertiză în medicină, sănătate publică și epidemiologie și o bogată experiență în poziții de conducere, în proiecte de cercetare care implică leadership și motivație. De asemenea, este autor a nenumărate articole științifice.

Gabriel Gruionu, MS, PHD

Assistant professor și director al Intellectual Property Development, Divizia de Cardiologie și Institutul Krannert de Cercetare Cardiovasculară - Indiana University School of Medicine. Are peste 18 ani de experiență ca jucător de echipă în proiecte de cercetare și inovație medicală, interacțiune și relații de succes în industria biotehnologiei.

Cristophe Bajc

CEO (Chief Executive Officer) al GroupVery, o companie din UK care dezvoltă aplicații și oferă servicii de implementare de software și de integrare de sisteme în domenii precum pariurile, activități de tranzacționare și fintech. Este vorbitor de 5 limbi străine și are experiență în ITIL, externalizare și managementul serviciilor în domeniul IT.

Florin Buicu, DR., PHD

Conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, doctor în științe, medic primar în sănătate publică și management, autor a 4 cărți de specialitate și autor al unor capitole în volume colective de specialitate. A fost coinvestigator în 13 studii clinice multicentrice internaționale.

Daniel Dram

Absolvent al Universității Politehnica din București. Are 8 ani de experiență în domeniul serviciilor medicale, în poziții precum: senior corporate account manager la Medlife, director de achiziții, de dezvoltare și operațional al Spitalului de Oncologie din Grupul Monza, director de dezvoltare în grupul Provita.

Mihai Gafencu, DR., PHD

Profesor la UMF Victor Babeș din Timișoara și medic primar nefrologie pediatrică. Are o bogată experiență în managementul proiectelor, funcționarea organizațiilor non-profit în context național sau internațional, negocieri internaționale și medierea între grupuri cu interese diverse în parteneriate și proiecte transfrontaliere.