INTERVIU CU DR. DANIELA CÎRNAȚU

Ce trebuie să înțeleagă un om obișnuit când aude „siguranță alimentară” și ce instituții sau organizații sunt responsabile în România de integritatea și buna funcționare a acestui domeniu?

Siguranța alimentară este certitudinea rezonabilă că nu vor fi efecte nefavorabile asupra sănătății, prin consumul produsului, în conformitate cu informațiile de pe etichetă. Responsabil privind siguranța alimentului, este producătorul sau cel care pune pe piață produsul.

Ansamblul de măsuri de supraveghere și control care conduc la această certitudine rezonabilă, este coordonat de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care este autoritate competentă privind siguranța alimentelor. Pe lângă ANSVSA, la asigurarea siguranței alimentelor contribuie și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (pentru produsele agricole cu origine în România), Ministerul Sănătății (pentru suplimentele alimentare, alimentele pentru grupuri populaționale specifice, alimentele iradiate, alimentele noi, aditivii alimentari, alimentele cu adaos de vitamine și minerale, apele minerale) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (pentru aspectele care țin de etichetare și informarea consumatorului).

Care ar fi cele 3 cele mai importante exemple din ultimii 10 ani, care au marcat salturi evolutive în România, în domeniul siguranței alimentare?

Prima bornă în domeniul siguranței alimentelor a fost marcată de anul 2004, odată cu înființarea ANSVSA. Atunci avut loc o schimbare de paradigmă. Produsul alimentar a început să fie monitorizat de la fermă la furculiță sau, după caz, “din câmp, în farfurie”. A fost un început în forță, trasabilitatea ingredientelor de la creșterea animalelor sau cultivarea vegetalelor până la produsul finit permițând un control foarte bun în ceea ce privește riscurile pentru sănătatea consumatorului. Totuși, nu a fost un drum lin.

O altă bornă a fost implementarea sistemului de retragere a produselor alimentare nesigure în anul 2008 în România, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje – sistem național conexat cu cel european. Dacă la început, această retragere era stabilită și impusă prin acțiuni ale ANSVSA, iar numele produselor nu erau cunoscute publicului larg, astăzi informația este afișată la loc vizibil, lângă casele de marcat ale supermarketurilor, iar cumpărătorii produselor din lotul neconform, sunt încurajați să le restituie.

Reevaluarea aditivilor alimentari cu stabilirea unei liste pozitive, în anul 2008, este de asemenea un moment semnificativ în ceea de privește siguranța alimentelor.

Un alt moment important a fost reglementarea în 2011, a informațiilor pe care eticheta unui produs alimentar trebuie să le conțină: de la declarația nutrițională, cu valorile nutriționale de referință pentru macro și micronutrienți, la declararea alergenilor sau menționarea avertizărilor cu privire la anumite ingrediente care ar putea produce efecte negative, în rândul anumitor consumatori.

Cum poate contribui o organizație precum Societatea de Științe în Nutriție în domeniul siguranței alimentare? Ce ar putea oferi concret SSN, din ceea ce astăzi lipsește în acest domeniu?

SSN poate contribui de pildă, cu informații relevante pentru populația României referitoare la ingrediente, indiferent ce categorie am lua în considerare: aditivi, arome, enzime sau chiar compuși conținuți în mod natural de produsele de origine vegetală, ori substanțe care rezultă în timpul procesării alimentelor.

Cadrul de reglementare privind siguranța alimentelor este stabil, dar este actualizat în permanență de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor. De exemplu, regulamentul privind aditivii alimentari are 102 completări sau modificări. În acest context, SRSN ar putea identifica ori prezenta evidențe care să clarifice anumite efecte negative pentru sănătatea consumatorului sau poate evalua studii efectuate de cercetători români.

O verigă esențială și care este firavă actualmente, la care poate de asemenea contribui hotărâtor SSSN, ar fi construirea încrederii consumatorului român, în siguranța produselor alimentare. Toate măsurile de supraveghere a producătorilor și a produselor importate, precum și analizele efectuate pentru produsele alimentare aflate la raft, sunt consemnate în rapoarte de activitate. Analiza acestor documente și prezentarea informației sub o formă accesibilă publicului larg, poate fi contribuția SSN.

Care sunt punctele forte și care sunt punctele slabe ale României, în domeniul siguranței alimentare?

Puncte forte ar fi existența colectivelor multidisciplinare (zootoehnist, agronom, biolog, inginer de industrie alimentară, medic veterinar, medic igienist), la nivelul structurilor județene ale ANSVSA, catagrafierea și monitorizarea unităților de producție înregistrate, implementarea și realizarea planurilor de control prin inspecție și prin prelevare de probe de la producători și de la raft, controlul produselor din țările terțe la intrarea în țară..

Punctele slabe sunt în legătură cu siguranța alimentelor. Există acțiuni orientate în direcția prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, prevenirii reacțiilor alergice pentru persoanele sensibile sau a evitării riscurilor implicate de prezența pesticidelor peste limitele admise, însă efectele negative considerabile cauzate de produsele alimentare cu o valoare nutrițională redusă, au rămas neabordate.

Care sunt cele mai mari provocări ale momentului în acest domeniu și cum influențează/afectează acestea, populația României?

Păstrarea unui echilibru rezonabil între puterea de cumpărare și valoarea nutrițională a produselor cumpărate, cred că este cea mai mare provocare a momentului. Acest echilibru presupune nu doar un buget acceptabil alocat coșului zilnic de consum, ci și o corectă informare privind alegerile alimentare benefice.

În ce măsură credeți că medicul igienist sau școlar ar putea fi implicat în SSN? Ce tipuri de acțiuni ar putea iniția sau desfășura în cadrul organizației?

Medicul igienist este implicat în echipe multidisciplinare, prin anchetele alimentare care se efectuează la nivel județean, după metodologia stabilită de INSP. Resursa umană redusă și multitudinea de alte atribuții pe care medicul igienist le îndeplinește însă, la nivelul unui județ, face ca activitățile desfășurate să aibă un impact redus asupra stării de nutriție a populației ( nu toate județele au medic igienist, iar în județele care au acești specialiști, domeniile acoperite nu sunt exclusiv cele de igiena alimentației).

O echipă multidisciplinară care să includă și un dietetician cu expertiză în intervenții comunitare și un medic specialist în sănătate publică, ar putea avea efecte vizibile în îmbunătățirea stării de sănătate a populației generale.

Care ar putea fi acele măsuri eficiente care ar îmbunătăți relația dintre dietetician – expertul în industria alimentară și consumator, în direcția îmbunătățirii calității alimentelor de pe piață?

Crearea unei baze de date privind valoarea nutrițională a produselor ar fi benefică pentru producători, pentru stabilirea compoziției alimentelor, dar și pentru reformularea produselor alimentare. Colaborarea între dieteticieni și producători ar putea realiza un deziderat de mare actualitate și anume reducerea conținutului de zahăr, grăsimi și sare, din produsele alimentare.

Considerați că siguranța alimentară din România poate fi asigurată doar la nivel de control și monitorizare sau și prin educație în rândul populației? Ce se face în prezent și ce considerați că s-ar putea face în plus, în această a doua direcție?

Numărul redus de toxiinfecții alimentare sau de intoxicații alimentare, a arătat că sistemul actual este funcțional în ceea ce privește evitarea riscurile majore. Educația în rândul populației privind amenințarea generată de consumul excesiv, dezechilibrat sau de produse cu valoare energetică este însă, deficitară. În această direcție sunt necesare eforturi concentrate și susținute.

Considerați oportună activarea de către SSN a unor grupuri de lucru multidisciplinare, în scopul susținerii informării populației în privința calității alimentului? Daca da, ce metode de intervenție concrete ați propune?

Înființarea unor asemenea grupuri este o necesitate. Mesajele țintite pentru anumite grupuri populaționale și în special în rândul copiilor, ar trebui să fie o prioritate. Colaborările cu medicii din unitățile de învățământ, cu bucătarii și administratorii unităților care furnizează meniuri în școli, în scopul creșterii valorii nutriționale a alimentelor servite copiilor, este intervenția pe care o propun. Ar fi extrem de util ca instrument de lucru, un rețetar cu valori nutriționale, care să stea la baza creării meniurilor în instituțiile publice.

Există o cale de a influența factorul decizional guvernamental în susținerea unor programe naționale inițiate de SSN?

ANSVSA și Ministerul Sănătății sunt deschise față de organizațiile care furnizează argumente în domeniul nutriției și siguranței alimentelor, prin ședințele publice organizate pe teme de interes sau la solicitarea organizațiilor. De exemplu, “Ghidul pentru alimentație sănătoasă”, postat pe site-ul Ministerului Sănătății. a fost propus de Societatea Română de Nutriție.

Consider că un ghid pentru alimentație echilibrată sau un material cu recomandări privind nutriția pentru populația generală elaborat de SSN, este necesar, ar fi de actualitate și ar fi susținut de factorii decizionali. Bine primite ar fi si recomandările fundamentate științific pentru anumite grupuri populaționale, pentru pacienții din unitățile sanitare cu paturi sau pentru meniurile furnizate în instituțiile publice.

Care credeți că ar trebui sa fie titlul primului ghid informațional pentru Dieteticieni, elaborat de SSN, care să îi ajute în activitatea lor din domeniul serviciilor alimentare?

Propun “Ghidul pentru o alimentație echilibrată”.