Ce reprezintă programul de studiu “Nutriție și Dietetică” din România, când a luat naștere prima specializare de acest tip și care este misiunea ei?

Nutriție și Dietetică este una dintre specializările propuse și coordonate de Facultățile de Medicină și/sau Farmacie din România, aparținând domeniului Sănătate. În Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Suceava, specializarea aparține Facultăților de Medicină, iar la Cluj, Arad și Oradea, aceasta este coordonată de Facultățile de Farmacie.

Nu există diferențe semnificative de pregătire între facultăți, deoarece ne bazăm la nivel national, pe un Standard de materii obligatorii (și optionale) de pregătire, care trebuie să se regăsească în Planul de învățământ al studenților care urmează această specializare, de 3 ani (3 x 60 = 180 credite ECTS), indiferent de universitate sau de facultate.

Ce reprezintă această specializare? Practic este un program de licență de 3 ani, care poate fi completat în sistemul de învățământ tip Bologna cu încă 2 ani de master în domeniu, cu orientare profesională către consultarea nutrițională în scop preventiv sau către terapia nutrițională specifică, pe diverse patologii, ori în plus, în domeniul siguranței alimentare, educației nutriționale și sistemului de servicii
alimentare publice.

Absolventul acestei licențe la noi în țară (cu titulatura de Dietetician și/sau Nutriționist sau licențiat în Nutriție și Dietetică), are competențe dobândite în evaluarea nutrițională, consult specific și terapie nutrițională, completate de expertiză în educația și intervențiile nutriționale din diverse programe de screening sau promovare naționale, expertiză în siguranța alimentară cu elaborarea și controlul calității alimentelor de pe piață și a suplimentelor alimentare din farmacie, elemente de bază în gastronomie și gastrotehnie, sau în coordonarea de servicii de alimentație publică. Un set de domenii, complex si interdisciplinar.

Această profesie o regăsim peste tot in lume, unele țări având deja o experiență de peste 50 de ani și o integrare eficientă a dieteticienilor în echipele multidisciplinare de evaluare și de intervenție medicală, spre binele pacientului și în scopul creșterii calității vieții.

Primele instituții românești care au inițiat această specializare au fost Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj- Napoca, practic în tandem, în anul 2008. În 2011, am avut prima generație de absolvenți de Nutriție și Dietetică din țară, respectiv în 2013 am avut primii absolvenți de licență + masterat în domeniu (3 ani
de licență + 2 ani de masterat), cu creditare completă.

Sperăm din suflet ca numărul de facultăți implicate în pregătirea acestor profesioniști să crească și să se extindă în toate arealele țării, pentru a acoperi necesarul acestora la nivel național.

Misiunea facultăților ce pregătesc acești licențiați este în principal formarea de specialiști în domeniul nutriției, dieteticii, comportamentului alimentar și siguranței alimentare, cu extinderi spre domeniul profilaxiei, terapiei dietetice și recuperării post-chirurgicale, în asigurarea calității alimentului și a promovării sănătății în rândul comunității. Dieteticianul joacă un rol important în menținerea stării de sănătate, a performanțelor fizice, în prevenirea și tratamentul diverselor afecțiuni, în educația comunitară, în dezvoltarea politicilor de sănătate publică, managementul serviciilor alimentare, expertiza de calitate a alimentului și informarea consumatorului. Mi-am permis să enunț aici chiar misiunea pe care am scris-o în 2012, pe site-ul universității noastre din Târgu Mureș; celelalte facultăți și-au definit misiunea similar.

Sunteți șefa disciplinei de Nutriție Comunitară și Igiena Alimentelor din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș. Cum se adaptează curricula universitară la contextul contemporan?

Am fost coordonatorul programelor de licență (în Nutriție și Dietetică) și de masterat (în Nutriție clinică și comunitară) din cadrul Facultății de Medicină a UMF Târgu Mureș, timp de aproape 10 ani (din 2009 pana in 2018).

Am participat la dezvoltarea curriculei universitare locale și a standardelor naționale pentru Nutriție și Dietetică, la elaborarea Legii Dieteticianului apărută în 2015 și ulterior, a Standardelor și normativelor profesionale de activitate a dieteticienilor. Am inițiat Grupul de inițiativă pentru redactarea standardelor profesionale ale dieteticienilor, alături de colegii coordonatori de la celelalte universități
din țară. Încă din 2012 am lansat prima Conferință Natională de Nutriție și Dietetică, la Târgu Mureș cu invitați reprezentativi din domeniu (coordonatori ai Asociațiilor de Dieteticieni și Profesori universitari de prestigiu) din 6 țări (USA, Canada, Australia, UK, Franța, Israel), eveniment care a devenit tradiție în orașul nostru.

Din 2012, sunt șefa disciplinei de Nutriție comunitară și igienă alimentară din cadrul Facultății de Medicină a UMF Târgu Mureș, prima disciplină care a angajat un absolvent de Nutriție și Dietetică cu masterat si ca doctorand, în calitate de cadru didactic, persoană care ulterior a ajuns președintele Colegiului Dieteticienilor în 2021.

Din 2018 am continuat dezvoltarea și mentoratul acestei profesii și în Republica Moldova, prin studenții moldoveni pregătiți la noi și prin sprijinul acordat de noi, colegilor de la Universitatea de Medicină “Nicolae Testemitanu” din Chișinău.

Curricula universitară de pregătire în Nutriție și Dietetică se adaptează permanent și definitoriu la contextul contemporan european și mondial, prin relațiile de colaborare pe care le avem cu colegii din alte țări, bursele și transferul de studenți în practică, proiectele educaționale comune, participarea la evenimente științifice internaționale cu potențial de informare și educație continuă. Concret, studenții
noștri sunt pregătiți să dezvolte abilități, informații și competențe în mai multe domenii ale sănătății și sectorului alimentar, cu centrare pe consultarea nutrițională, educație, administrație legislativă și servicii publice alimentare, în aceeași măsură.

Curricula noastră este în oglindă cu planurile de învățământ ale universităților de prestigiu europene, iar creditele sunt transferabile, astfel încât absolvenții noștri pot fi angajați în alte țări europene sau pot continua pregătirea educațională la masterate sau doctorate din alte țări.

Care este distincția dintre dietetician și tehnicianul nutriționist?

Diferența dintre dietetician și tehnicianul nutriționist ține în mare parte de nivelul de pregătire și competențele câștigate în urma absolvirii celor două programe de studiu.

Dieteticianul este licențiat în Nutriție și Dietetică de 3 ani (+/- masterat de 2 ani), licență care este orientată 75% către domeniul de asistență medicală.

Tehnicianul nutriționist are o pregătire de 1 an, într-un program de studiu fără licență și nu își poate continua studiile cu un masterat în domeniu. De asemenea, tehnicianul nutriționist are mai puțină informare și practică în domeniul medical. În schimb, are pregătire orientată către abilități tehnice (gen evaluări nutriționale, bilanțuri alimentare, gastrotehnie, etc.).

Dieteticianul și tehnicianul nutriționist pot face echipă foarte bună împreună, se pot completa reciproc, dar tehnicianul nu poate înlocui un dietetician mai ales în activitățile dedicate terapiei pacientului. Nici unul dintre ei nu are dreptul de a prescrie rețete sau de a modifica tratamentul recomandat de un medic, pacientului.

În urma aprobării Legii Dieteticianului, a Standardelor și Normativelor Profesionale și recunoașterii Colegiului Dieteticienilor, aceștia au un statut profesional de sprijin în ceea ce privește profesia, inserția profesională, recunoașterea drepturilor și obligațiilor, precum și pregătirea educațională continuă.

Ce s-a întâmplat cu absolvenții dieteticieni de până acum? Care este parcursul lor profesional după terminarea facultății și ce provocări întâmpină aceștia în prezent, în România?

Unii dintre absolvenții dieteticieni lucrează ca și consultanți nutriționiști, alții în spitale/clinici private, în serviciile de alimentație publică sau spitalicești, alții lucrează în învățământ, dar din păcate un procent mic (cca 30%) nu sunt inserați în domeniu, deoarece încă nu au avut un statut profesional susținut și înțeles la nivel național. Unul din 4 a plecat din țară și lucrează în domeniu, ca dietetician, în spitale/clinici din Anglia, Germania, Ungaria, Finlanda, Suedia sau Franța.

Parcursul profesional al dieteticienilor după absolvire, este plin de obstacole, deoarece încă nu sunt acceptați în echipele multidisciplinare din domeniul medical. Sperăm că odată cu activarea Colegiului Dieteticienilor, aceștia să fie mai bine promovați și susținuți în demersurile lor de angajare în domeniu.

Care sunt tipurile de activități în care studenții în nutriție și dietetică sunt cel mai dornici să se implice?

Pe majoritatea dieteticienilor îi atrage ideea de a lucra în spitale/clinici cu pacientul, însă exact această zonă este mai greu de abordat deocamdată, la noi în țară.

Cum este definit mai exact rolul dieteticianului într-o organizație medicală?

Dieteticianul poate aduce un punct diferit de abordare a unui pacient, prin dietă, stil de viață, consiliere psiho-nutrițională etc., poate monitoriza pacientul după externarea din spital, se poate implica în programe prevenționale de intervenție nutrițională, poate comunica cu medicul pentru a îmbunătăți starea de sănătate și nutrițională a pacientului și pentru a scădea costurile pentru sănătate în același timp. Poate ajuta un pacient să își adapteze stilul de viață dincolo de limitele unui tratament sau de spitalizare. Poate evalua gradul de malnutriție a unui pacient și, prin adaptarea dietei și suplimentelor alimentare, să susțină vindecarea mai rapidă și îmbunătățirea statutului acestuia.

Cu diverse ocazii și manifestări științifice, ați susținut importanța echipei multidisciplinare în abordarea pacientului. Într-o echipă medic-dietetician-tehnician, ce rol joacă de fapt fiecare, care este limita competențelor lor și în ce puncte de interes se întâlnesc cei 3?

Da, susțin cu fervoare importanța muncii în echipă, a colaborării și a interdisciplinarității, într-o lume cu tot mai mulți factori de risc greu de gestionat, în care timpul ne este dușman iar unghiurile din care ar trebui privită o afecțiune sunt mai multe decât credem.

Medicul are abilități orientate mai mult către terapie și medicație în contextul unei patologii, dieteticianul merge pe îmbinarea stilului de viață cu calitatea alimentului, respectiv a prevenției cu terapia personalizată, iar tehnicianul poate aduce detalii legate de evaluare, bilanț alimentar și interpretare cantitativă. Fiecare dintre acești specialiști privește simptomul sau boala din unghiuri diferite, iar abordarea holistică va ajuta pacientul să se simtă mai bine și de asemenea, să fie implicat șiasumat în modificările de comportament care îl pot vindeca și îi pot crește calitatea vieții.

Limitele sunt aduse de lipsa de timp, viziunea diferită a aceleiași probleme, sau de experiența în domenii diferite, iar punctul comun de interes este în mod cert, pacientul.

Puteți enumera câteva motive pentru care publicul din România apelează într-un mod mai rezervat la serviciile de nutriție? Și care ar fi soluțiile pentru a depăși situația actuală?

Populația din România încă nu are suficiente informații legate de capacitățile și activitățile dieteticienilor, nu există încă experiența în domeniu care poate fi transmisă de la o comunitate/persoană la alta, apar informații contradictorii în mass-media sau experți încă slab pregătiți care sunt pe piață muncii dar nu au rezultatele așteptate. Sau, fiind vorba de plata serviciilor, există încă o reticență legată de eficiența apelării la serviciile unui dietetician.

Soluțiile sunt legate de o promovare corectă și asiduă a competențelor acestor profesioniști, angajarea lor în spitale pentru a interacționa cu bolnavul, implicarea și empatia dieteticienilor înșiși în comunicarea la nivel comunitar și individual, câștigarea de experiență în comunicarea și promovarea profesiei de către dieteticieni, colaborarea acestora cu medicii, asistentele, psihologii, inginerii din industria alimentară, farmaciștii etc. și susținerea reciprocă.

Militați pentru crearea de ghiduri nutriționale. Sunt ghidurile condiția sine qua non în exercitarea profesiei în domeniul nutriției și în promovarea științei?

Da, ghidurile sunt necesare pentru asigurarea informației de calitate, orientarea profesională, asigurarea unei scheme de lucru comune și eficiente și evident, promovarea științei în domeniu. Acestea țin tot de interdisciplinaritate, comunicare și expertiză, la care se adaugă asumarea și aplicarea practică în rândul populației.

Care este explicația pentru care există atât de puține Facultăți de Nutriție și Dietetică în cadrul UMF din România? Credeți ca vor apărea și altele în viitorul apropiat?

Sincer, nu știu. Poate pentru că nu a existat o bază legislativă și normativă până recent, nu există un suport de angajare a acestora, nu a apărut încă un contract de colaborare cu Casa de Asigurări care sa deschidă ușa către pacientul ce nu își permite serviciile din privat, dar și pentru că este o mare responsabilitate pregătirea acestora în domeniu (a profesioniștilor). Pentru noi a fost foarte greu, dar și provocator în același timp. Cred că am făcut tot ce am putut în ultimii ani și sper că și celelalte universități vor deveni deschise către această profesie frumoasă și atât de necesară în societatea noastră.

De ce considerați ca este nevoie de o organizație dedicată științei nutriției precum Societatea Română de Științe în Nutriție?

Avem nevoie de o societate bazată pe o misiune importantă pentru fiecare dintre noi, de interes, umanitară și bazată pe o comunicare coerentă și de calitate. Știința nutriției nu este facilă în abordare, iar colaborarea interdisciplinară dintre membri acestei societăți poate acoperi necesarul educațional, cel informațional, de cercetare și aplicativ ale acestei științe. Este o echipă care pornește de la ideea ca împreună suntem mai puternici.

Din perspectivă universitară, cum credeți că societatea pe care dorim să o înființăm poate contribui la creșterea calității învățământului universitar în domeniul nutriției?

Din perspectiva academică, Societatea (Română de Științe în Nutriție) ne poate ajuta prin ghiduri de calitate pentru experți și studenți deopotrivă, informații recente în domeniu și dezbateri de interes, proiecte valoroase cu rezultate bazate pe dovezi, implicarea voluntarilor în practică, programe intervenționale comunitare pentru câștigarea de experiență în domeniu, susținerea suplimentară a inserției profesionale a dieteticienilor, evenimente de promovare a importanței nutriției și a experților din domeniu și altele.

Care credeți că va fi aportul concret al SSN în mediul academic în general și în cel al nutriției, în special?

Am să mă refer în primul rând la categoria profesională din care fac parte și, pentru a răspunde la această întrebare, este necesar să fac o precizare legată de pregătirea medicilor în acest domeniu. Ca și în alte țări, educația viitorilor medici în universitățile de profil din România în domeniul nutriției, nu este acoperitoare, studenții dobândind informații privind alimentația și nutriția omului sănătos (câteva cursuri) și la diferite discipline medicale sau chirurgicale, informații sumare privind terapia medicală nutrițională pentru anumite patologii.

Pornind de la obiectivele propuse, SSN poate contribui la pregătirea medicilor interesați de nutriție, acest lucru regăsindu-se mai apoi în calitatea serviciilor medicale oferite pacienților. Ne propunem să oferim cursuri și să organizăm evenimente științifice care să răspundă nevoii de educare, informare și perfecționare a tuturor profesioniștilor din domeniul nutriției, inclusiv a medicilor. Astfel, consider că o societate științifică activă va avea o utilitate incontestabilă pentru toți profesioniștii din domeniul nutriției care vor să se perfecționeze și să fie la curent cu ultimele rezultate ale cercetărilor științifice.

În ceea ce privește aportul societății în domeniul nutriției, în România sunt foarte multe lucruri de recuperat. Este nevoie de fundamentarea și elaborarea de programe de sănătate publică în care nutriția să aibă un loc prioritar, profesioniștii din domeniu au nevoie de formare profesională continuă și este nevoie, de asemenea, de implementarea unor măsuri concrete care să contribuie la informarea corectă și la educarea populației în vederea optimizării alimentației. Toate acestea constituie obiective pe care societatea noastră și le-a propus.

De ce considerați că este importantă prezența unei societăți în știința nutriției și cine beneficiază de activitatea acestei societăți la nivel național?

Chiar dacă la noi în țară există și alte societăți cu activități în domeniul nutriției, nu există încă o societate multidisciplinară care să aducă împreună profesioniștii din acest domeniu (medici, dieteticieni, nutriționiști, experți în nutrigenetică și epigenetică, geneticieni, ingineri din industria alimentară, chimiști, farmaciști etc.). Nutriția este un domeniu științific deosebit de complex și este imposibil să fie acoperit de o singură profesie.

Un alt motiv pentru care este nevoie de o astfel de societate, se regăsește chiar într-unul dintre obiectivele pe care le-am stabilit și anume fundamentarea și elaborarea de programe de sănătate publică, dedicate îmbunătățirii alimentației românilor, implicit îmbunătățirii stării lor de sănătate.

Ori, fără o cunoaștere a stării de fapt, nu ai cum să faci acest lucru. Sunt necesare eforturi și resurse umane și materiale importante pentru a face evaluarea obiceiurilor alimentare ale românilor, a stării lor de nutriție și o evaluare continuă a stării de sănătate în relație cu alimentația. Prin urmare, o echipă complexă, multidisciplinară, poate reprezenta motorul unui astfel de demers.

Beneficiarii activității noastre sunt reprezentați de profesioniști din domeniul nutriției (inclusiv medici), studenți ai facultăților de profil și de populație, atât ca beneficiar direct al activității societății (elaborare de ghiduri pentru populație, emisiuni educative, etc.), cât și ca beneficiar indirect, prin calitatea serviciilor oferite de specialiștii ce se perfecționează prin intermediul SSN.

Sunteți conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, instituție în cadrul căreia nu există încă programul de studii de licență cu titlul “Nutriție și Dietetică”. Ce perspective întrevedeți pentru înființarea lui?

În cadrul universității noastre există doar un program de master în nutriție și siguranța alimentelor. Sunt convinsă că în momentul în care dieteticianul (o profesie deja reglementată) va căpăta locul și rolul pe care îl are în cadrul sistemului de sănătate, cererea de formare va fi mare și acest lucru va impune și existența unui program de studii de licență în domeniul nutriției în cadrul UMF “Carol Davila”, care să acopere zona de sud a țării.

Pentru ca acest lucru să se concretizeze, este nevoie de o serie de reglementări legislative care să includă dieteticianul în echipa multidisciplinară de îngrijire a pacientului și, în același timp, este necesar ca serviciile de consiliere nutrițională pentru anumite patologii să fie decontate prin asigurările de sănătate, în așa fel încât o proporție mai mare din populație să aibă acces gratuit și să beneficieze de aceste servicii.

Planul de învățământ al unui student la medicină cuprinde și o materie dedicată nutriției? Cât de mult contează/cântărește această componentă pentru un viitor medic, în relația cu pacientul său?

Așa cum am menționat anterior, studenții la medicină nu au în planul de învățământ o astfel de disciplină. Spre exemplu, în cadrul universității noastre studenții dobândesc noțiuni de alimentație a omului sănătos și siguranța alimentului la disciplina Igienă, unde există un modul de Igiena Alimentației și Nutriției (6 cursuri și 6 lucrări practice), care este insuficient pentru o formare adecvată.

Pornind de la realitatea din țara noastră, în care educația pentru sănătate a populației este încă deficitară, cabinetul medical/spitalul reprezintă practic locul unde oamenii/pacienții ar trebui să primească și aceste informații (mă refer aici la marea majoritate a populației care nu are suficiente venituri, pentru a beneficia de consiliere nutrițională, în mediul privat).

Orice medic trebuie să aibă noțiuni de bază privind alimentația și nutriția omului sănătos, pentru a putea face prevenție, iar în funcție de specializare, trebuie să aibă suficiente noțiuni de terapie medicală nutrițională. Prin urmare, medicul are o contribuție importantă la educația pentru sănătate a pacienților săi, iar alimentația reprezintă un mijloc important de prevenire a unor boli cronice și de ameliorare/control în cazul altor patologii.

Sunteți cadru universitar și în același timp, medic primar igienă (specializare în Igiena Alimentației și Nutriției) în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Care este relația medic-dietetician în cadrul acestei instituții?

În cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, la fel ca în toate spitalele din România, dieteticianul nu face parte din echipa de îngrijire a pacientului. Există un număr de 3-4 asistente de dietetică (asistente generaliste cu un curs de dietetică) ce activează în cadrul blocului alimentar și biberoneriei.

Există și funcționează în cadrul institutului o Comisie de Alimentație și Nutriție, al cărei președinte sunt și care are în componență și doi medici infecționiști (unul de adulți și un pediatru), precum și un medic gastroenterolog, iar împreună ne ocupăm de stabilirea regimurilor alimentare și de implementarea și respectarea legislației în domeniul siguranței alimentului. De mai bine de 10 ani, la solicitarea medicilor infecționiști, ofer consiliere nutrițională pacienților spitalului cu patologii infecțioase cronice (infecții cu HIV, HBV, HCV) ce asociază și alte patologii, în special metabolice, însă nu pot acoperi această nevoie pentru toți pacienții.

De asemenea, un pas important pe care l-am făcut în spital a fost implementarea procedurii de identificare a riscului de denutriție, în primele 24 de ore de la internarea pacientului (cu excepția unor secții de terapie intensivă; nu cunosc să fie implementată această procedură în alte spitale din țară).

V-am dat doar trei exemple de activități pe care le desfășor într-un spital monodisciplinar, aflat în subordonarea Ministerului Sănătății, pentru a sublinia nevoia de dieteticieni/nutriționiști/medici nutriționiști și pentru a evidenția rolul lor important în asigurarea unor servicii medicale de calitate și, nu în ultimul rând, rolul lor în sprijinul pacienților ce nu pot beneficia de consiliere nutrițională în mediul privat.

Considerați că actualul sistem de sănătate este favorabil abordării nutriționale a pacientului care suferă de anumite simptome sau care urmează deja un tratament alopat? Dacă nu, ce considerați că îi lipsește?

La modul general, răspunsul la această întrebare este un NU categoric, atât timp cât profesioniștii din domeniul nutriției cu aviz de liberă practică (dieteticienii) nu sunt integrați în echipele de îngrijire a pacienților. Sigur că, în funcție de patologie, mai ales acolo unde sunt necesare diete restrictive, medicii specialiști oferă informațiile importante, însă pacienții au nevoie de mai multe detalii, decât simple răspunsuri despre ce au voie și ce nu au voie să mănânce.

Pentru ca abordarea nutrițională a pacientului să fie posibilă, este nevoie de noi acte normative care să reglementeze plata serviciilor efectuate, precum și modul în care vor fi asigurate aceste servicii în unitățile sanitare (mă refer aici la încadrarea cu personal calificat normat pe numărul de paturi și pacienți, așa cum se întâmplă și în cazul personalului medico-sanitar).

Le oferiți pacienților dumneavoastră și planuri de intervenție nutrițională. Cât de mult poate influența un astfel de plan nutrițional, tratamentul medicamentos? Puteți să ne oferiți un exemplu concret?

Intervențiile nutriționale de adaptare a alimentației la starea de sănătate/boală a pacientului au rol important în gestionarea simptomatologiei/bolii, alături de tratamentul medicamentos.

Sunt însă și situații în care, o dietă corectă și o bună complianță la recomandări, determină restabilirea echilibrului metabolic și reducerea dozei sau renunțarea la medicamente, bineînțeles cu avizul medicului specialist curant. Așa se poate întâmpla, de exemplu, în cazul diabetului tip 2 insulino-independent, dislipidemiilor, hiperuricemiei sau a hipertensiunii arteriale. În cazul infecțiilor cronice, dieta nu influențează medicația în sensul renunțării sau reducerii dozei, dar poate influența modul de absorbție și implicit, eficacitatea tratamentului respectiv (de exemplu, există medicamente antivirale pentru hepatita cu virusul hepatitei C, care necesită o cantitate mai mare de grăsimi la masa la care se administrează, de aceea este foarte important ca pacientul să fie învățat ce tipuri de alimente/grăsimi să consume și cât să consume).

O componentă importantă a activității de consiliere nutrițională pe care o desfășor în spital, este adresată pacienților cu infecție HIV, a cărei medicație poate avea ca efect advers, dislipidemia mixtă. Intervenția nutrițională efectuată pe acest lot de pacienți, ne-a arătat că și în acest caz, alimentația dezechilibrată ocupă un loc important în apariția dereglărilor metabolismului lipidic, fapt confirmat de răspunsul favorabil la dieta optimă și de monitorizarea periodică a pacienților.

Consider că este necesar ca alimentația oferită pacienților internați ce nu necesită anumite restricții sau nu au nevoi nutriționale speciale, să îndeplinească criteriile alimentației sănătoase, acoperind în felul acesta și educația nutrițională, atât de deficitară în țara noastră. Știm că va fi foarte greu să reușim să asigurăm consiliere nutrițională individuală în spitale, iar până atunci, măcar farfuria pacienților să respecte principiile alimentației sănătoase sau ale recomandărilor nutriționale specifice în cazul anumitor patologii. În acest moment, cu alocația de hrană existentă, cu legislația privind achizițiile publice, care obligă la alegerea ofertei cu cel mai mic preț în detrimentul calității și cu resursa umană calificată insuficientă, este greu ca acest deziderat să fie atins.

Ce reprezintă “igiena în nutriție” și în ce constă activitatea unui medic care are această specialitate?

Știm că igiena este o știință din domeniul medicinei preventive, care promovează sănătatea și care studiază, pe de o parte factorii de mediu (este inclus aici și alimentul) și efectele benefice ale acestora asupra sănătății și, pe de altă parte, măsurile prin care este eliminat sau redus riscul prin care factorii de mediu să devină dăunători pentru om.

Spre deosebire de igiena sau siguranța alimentelor care se referă la faptul că un aliment consumat în concordanță cu destinația sa și cu recomandările înscrise pe etichetă, nu va determina efecte negative asupra sănătății consumatorilor, igiena nutriției se referă la promovarea alimentelor cu o bună valoare nutrițională, în detrimentul celor cu densitate energetică mare și sărace în nutrienți. Cu alte cuvinte, igiena nutriției reprezintă baza recomandărilor nutriționale, adresate în primul rând omului sănătos, pentru că vorbim aici de promovarea unor comportamente/obiceiuri alimentare sănătoase care să contribuie la prevenirea bolilor cronice. Acest lucru este valabil și în cazul terapiei medicale nutriționale, chiar dacă baza este reprezentată de adecvarea dietei, la specificul patologiei.

În intervalul 1990-2000, în țara noastră a existat ca specialitate distinctă, Igiena Alimentației și Nutriției. Eu am fost formată ca medic specialist și apoi am devenit medic primar în această specialitate, în care am intrat prin concurs național în anul 1992. Începând cu anul 2000, printr-un ordin al Ministrului Sănătății, denumirea specialității a devenit Igienă, iar curricula de pregătire a cumulat și tematicile pentru pregătirea specialiștilor în Igiena Mediului și Igiena Copiilor.

Specialiștii în igiena alimentației și nutriției (deveniți și ei din anul 2000, conform legislației în vigoare, specialiști în igienă) își desfășoară activitatea în Direcțiile de Sănătate Publică și în Institutul Național de Sănătate Publică/Centrele Regionale de Sănătate Publică, și doar o mică parte dintre ei, în unități sanitare. Atribuțiile lor, reglementate prin acte normative specifice, sunt diferite în funcție de serviciul în care lucrează, sunt predominant preventive, în domeniul igienei și siguranței alimentului și au ca scop final protejarea sănătății populației.

Cum poate fi promovată igiena alimentației către populație, prin Direcția de Sănătate Publică?

În cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, din păcate, sunt din ce în ce mai puțini profesioniști din domeniul igienei/igienei alimentației.
Activitățile de promovare a igienei alimentației se încadrează în prevederile actelor normative ce reglementează atribuțiile acestor instituții.

Practic, prin activitatea desfășurată, Direcțiile de Sănătate Publică supraveghează alimentele din piață din punctul de vedere al conținutului de aditivi, materialele în contact cu alimentul, suplimentele alimentare, alimentele pentru grupuri populaționale specifice, alimentele iradiate, alimentele noi, alimentele cu adaos de vitamine și minerale, apele minerale, contribuind astfel la protejarea sănătății populației, prin asigurarea că piața alimentelor respectă legislația în domeniile menționate mai sus. Aceste activități de supraveghere sunt derulate în conformitate cu metodologiile elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică, iar rezultatele sunt apoi raportate pentru elaborarea sintezelor naționale.

Personalul din cadrul Inspecției Sanitare de Stat (serviciu în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică) verifică respectarea legislației în domeniul siguranței alimentului pentru domeniile menționate mai sus și respectarea normelor generale de igienă a alimentului, în unități cu profil alimentar.

Nu în ultimul rând, Direcțiile de Sănătate Publică autorizează și verifică respectarea legislației în domeniul igienei alimentului și alimentației sănătoase în unitățile de copii și tineri și unitățile sanitare.

Toate aceste activități sunt adresate în principal operatorilor publici sau privați din domeniul alimentului și au ca beneficiar final, populația. O modalitate directă de promovare, atât a igienei alimentației, cât și a igienei nutriției la nivel comunitar, este realizată de către Direcțiile de Sănătate Publică prin campanii de informare-educare, campanii derulate prin intermediul compartimentelor de promovarea sănătății.

Din experiența dumneavoastră, care sunt principalii factori la care oamenii răspund pozitiv atunci când este promovată alimentația sănătoasă?

Cred că pentru a răspunde la recomandările de alimentație sănătoasă, este necesar un cumul de factori care să permită modificări ale obiceiurilor alimentare existente.

Vorbim în primul rând de factori ce țin de individ: educație (inclusiv educație nutrițională), nivel socio- economic, stare de sănătate, factori psihologici, mediu de rezidență, sex, orientare religioasă etc.

Sunt apoi factori ce țin de sursa ce promovează alimentația sănătoasă (asociație științifică/profesionist cu expertiză în domeniul nutriției versus persoane publice /„vedete” fără pregătire în domeniu, mass media, etc.) și de modul de comunicare a mesajelor, acești factori având un rol important în dobândirea încrederii populației în recomandările promovate.

La fel de importanți, chiar dacă i-am menționat la final, sunt factorii ce țin de piața produselor alimentare și de politicile din acest domeniu. Mă refer aici, în mod special, la disponibilitatea pe piață a alimentelor cu valoare nutrițională crescută și la asigurarea accesului la aceste alimente, printr-o politică de prețuri corespunzătoare.

După o experiență îndelungată în domeniul IT, v-ați specializați în nutriție. Cum se pot îmbina IT-ul și nutriția?

Desigur că într-o lume în care tehnologia este tot mai prezentă în toate domeniile, posibilitățile sunt infinite. O parte semnificativă din munca unui nutriționist poate fi eficientizată, dacă nu chiar automatizată complet, iar în momentul de față pe piață e disponibilă deja o gamă largă deproduse, aplicații software, dar și dispozitive inteligente sau senzori precum cel de măsurare continuă
glicemiei, care oferă date pentru a putea fi procesate și utilizate în folosul clienților.

Există de asemenea baze de date extensive de alimente cu pana la 80 de nutrienți, precum NCCDB (Nutrition Coordinating Center Food & Nutrient Database) al Universității din Minnesota care este deja integrat în astfel de aplicații și permite mult mai facil, crearea de planuri alimentare personalizate care merg dincolo de necesarul caloric și includ detalii precum cantitatea de micronutrienți, raportul omega-3/omega-6 sau asigurarea cantității necesare de aminoacizi esențiali. Observ însă că în România, astfel de programe sunt din păcate încă foarte puțin utilizate.

Imaginați-vă acum o aplicație care pe baza datelor utilizatorilor, a preferințelor alimentare dar și a valorilor unor analize de laborator sau al unor teste nutrigenetice, crează un plan alimentar sau de ce nu, cu ajutorul inteligenței artificiale învață ceea ce îi place utilizatorului și folosește aceste informații pentru a-i compune meniuri atractive, dar și adecvate din punct de vedere nutrițional. De asemenea,
începem să avem o cantitate tot mai mare de date ale utilizatorilor, pe care le putem folosi (doar obținând consimțământul acestora, desigur) pentru a observa corelații statistice relevante între obiceiuri alimentare, patologii și nu numai.

IT-ul în accepțiunea mea, înseamnă inginerie, iar organismul uman este în fond un sistem extrem de complex cu un design și un mod de funcționare pe care încă nu îl înțelegem în totalitate. Ingineria te învață să gândești analitic și să te întrebi constant “de ce”, să faci corelații, sa rezolvi probleme și să deduci rezultate. Nutriția devine mult mai ușor de “învățat” și de înteles când o abordăm așa, iar pentru
mine e foarte util să am o astfel de perspectivă.

Inițial v-ați certificat ca tehnician nutriționist, iar în prezent sunteți studentă la Facultatea de Nutriție și Dietetică. Care sunt diferențele majore de competențe dintre cele două statute profesionale, tehnician versus dietetician?

Studiile unui tehnician se limitează la câteva module de 1-2 zile efectuate pe parcursul unui an, sau chiar mai puțin, în funcție de programul ales și se axează pe noțiuni de bază în nutriție.Facultatea de Nutriție și Dietetică constă într-un program la zi de 3 ani având 180 de credite și asigură o specializare mult mai largă de la consultanță nutrițională în prevenția bolilor și până la nutriția în diverse patologii, siguranță alimentară, gastrotehnie și politici de sănătate publică.

Pe scurt, tehnicianul cunoaște principii generale de alimentație, poate efectua jurnale alimentare și oferi consultanță nutrițională persoanelor fără afecțiuni medicale, în schimb ce dieteticianul are expertiză în patologii și dietoterapie.

În cazul meu particular, cursul de tehnician nutriționist m-a convins că îmi doresc să aprofundez mai mult acest domeniu și să formalizez aceste studii printr-o licență, pentru a putea profesa și într-un cadru clinic.

Într-o echipă medic – dietetician – technician nutriționist, ce responsabilități considerați că i-ar reveni fiecăruia, astfel încât intervenția și rezultatele obținute de pacient să fie optimizate la maxim posibil?

Consider că echipele multidisciplinare reprezintă viitorul și îmi doresc ca acest model de colaborare să devină o realitate și în România. Dacă medicul este singurul în măsura de a pune un diagnostic și a prescrie un tratament, dieteticianul este cel care are competențele de a alcătui un meniu adecvat patologiei, ca adjuvant în ameliorarea stării pacientului și poate realiza acest lucru în colaborare cu un tehnician care preia sarcini precum evaluarea nutrițională sau bilanțul alimentar.

Bineînțeles că astfel de colaborări se bazează și pe recunoașterea limitelor competențelor proprii și pe respectarea expertizei celorlalți specialiști. Exista încă din păcate concepția, pe de-o parte, că nutriția nu ajută cu nimic, iar pe de altă parte, ca putem vindeca doar prin nutriție, ambele fiind eronate.

Ați fost nevoită să colaborați cu medici în cazurile pe care le-ați gestionat până acum și dacă da, care a fost feedback-ul și/sau implicarea concretă a acestora?

Din păcate, există încă o reticență în astfel de colaborări, tehnicienii nutriționiști nu au competențe în acest sens, iar eu fiind încă studentă, nu am avut ocazia până acum de a face parte dintr-o echipă multidisciplinară în abordarea patologiilor, deși mi-ar plăcea foarte mult acest lucru odată cu terminarea studiilor.

Cum sunt priviți tehnicianul nutriționist și dieteticianul de ceilalți specialiști din domeniul sănătății?

Rolul tehnicianul sau al dieteticianul, precum și diferențele de competențe dintre aceștia sunt foarte puțin înțelese în România, iar acest lucru este oarecum firesc având în vedere că cele două profesii nu au fost niciodată definite foarte clar.

Profesia de dietetician a fost doar de curând recunoscută in România, odată cu eforturile noului înființat Colegiu al Dieteticienilor și sperăm ca acest lucru să ducă la o integrare mai facilă a acestei profesii în domeniul sănătății. În ceea ce-i privește pe tehnicieni, legislația e într-o continuă schimbare și de aici există, aș spune eu, o lipsă de încredere și o confuzie în ceea ce privește atribuțiile dar și competențele lor. Există de asemenea o serie de specialiști fără o pregătire în spate, mai ales în mediu online, care din păcate distribuie informații cu caracter eronat și conturează o imagine negativă acestei profesii deoarece oricine se poate numi “coach” si poate oferi consultanță în orice domeniu, inclusiv nutriție.

În cadrul SRSN, coordonați Grupul Studenților la Facultatea de Nutriție și Dietetică. Care considerați că sunt punctele forte ale cursurilor la Facultatea de Nutriție și Dietetică și ce ați modifica în curricula acestora?

Grupul nostru momentan are ca activitate principală analiza programelor de studii oferite de facultățile din țară în raport cu cele din străinătate pentru a identifica punctele unde acestea pot fi îmbunătățite. În Romania se face foarte multă medicină, ceea ce este foarte important și util pentru a înțelege procesele fiziologice si patologice care stau la baza funcționării organismului uman. Ce ar putea fi îmbunătățit însă, este o abordare axată pe ceea ce este mai relevant din punct de vedere nutrițional, mai multă dietoterapie, precum și o expertiză în domeniul nutriției a celor care predau, majoritatea cadrelor didactice fiind în acest moment medici cu diverse specializări.

Este o discuție lungă aici atât despre care ar fi cursurile cele mai potrivite, precum și despre conținutul lor, dar și în ceea ce privește ordinea firească în care ele ar trebui predate. Fiind o specializare de doar trei ani, este cu siguranță o provocare în a alege curricula optimă.

Care sunt perspectivele studenților la dietetică din punct de vedere practic? La ce parcurs profesional se așteaptă aceștia, odată ce sunt licențiați?

Deoarece există în momentul de față foarte puține locuri de muncă pentru dieteticieni în clinici și spitale, studenții trebuie de cele mai multe ori să apeleze la spiritul antreprenorial pentru a- și deschide un cabinet și a putea profesa. Ei au dificultăți în a se integra în echipe multidisciplinare, pentru că pur și simplu nu există aceste posturi, deși este recunoscută nevoia acestora. Ne așteptăm ca
aceste lucruri să se schimbe acum, odată cu eforturile celor din Colegiul Dieteticienilor.

Ce aspecte ale personalității și ce abilități suplimentare considerați că este nevoie să-și dezvolte un tehnician nutriționist sau un dietetician pentru a dobândi credibilitate, autoritate și notorietate?

Un specialist practician în nutriție trebuie să fie în primul rând un foarte bun comunicator, să fie capabil să transmită informația într-un mod în care poate fi înțeleasă și asimilată de publicul țintă. Pentru a rămâne credibil într-un domeniu în care se distribuie multă informație de proastă calitate, un specialist trebuie să prezinte întotdeauna doar informații validate științific și argumentate pentru a-și păstra credibilitatea.

Dar probabil cea mai mare provocare o reprezintă viteza cu careaceastă știință evoluează și nevoia de studiu și aprofundare continuă pe care această profesie o necesită pentru a rămâne la curent. Studiile formale reprezintă doar punctul de plecare pe baza căruiase construiesc apoi abilitățile prin care un specialist poate profesa, însă acest lucru se poate realiza doar printr-un proces de învățate continuă. Consider ca aici este foarte important ca noi să conștientizăm că este datoria noastră de a face acest efort pentru a putea deveni cu adevărat profesioniști si o voce relevantă în domeniul sănătății.

Poți profesa ca tehnician sau dietetician într-un ritm de full-time job în condiții de stabilitatea financiară? Cu alte cuvinte, cât la sută este gândire de angajat și cât la sută trebuie să mizezi pe o gândire de tip antreprenorial?

Îmi este greu să răspund la această întrebare, deoarece nu cunosc foarte bine oferta de locuri de muncă în mediul privat în acest domeniu, în Romania. Tind să spun însă, având în vedere numărul limitat de poziții deschise în clinici și spitale precum și pachetele salariale neatractive, că în momentul de față, o gândire de tip antreprenorial este esențială pentru un viitor dietetician și cred că este unul dintre principalele motive pentru care avem un procent semnificativ de absolvenți care nu profesează în domeniu, deoarece în general în România, acest spirit antreprenorial este foarte puțin cultivat.

Nu este ușor deoarece, spre deosebire de alte țări unde profesia de dietetician este recunoscută de mult timp și populația este educată în legătură cu importanța ei, în Romania încă trebuie să convingem că suntem utili și valoroși, ca avem studii și o pregătire.

Științele în nutriție sunt vaste, complexe și într-un progres foarte dinamic. Învățarea continuă este un must-have în acest domeniu. Ce implică aceasta în mod concret și cât timp consumă în economia unei zile?

Dincolo de pregătirea formală care după cum spuneam anterior, reprezintă doar o bază, cred că în nutriție, precum și în multe alte domenii, procesul de învățare nu se termină niciodată.

Partea bună este că în ziua de azi avem acces la resurse, studii, inclusiv cursuri, congrese sau conferințe online care ne ajută să asimilăm ultimele noutăți în domeniu. Pe de altă parte, cantitatea de informație e enormă, copleșitoare, nu întotdeauna veridică și trebuie filtrată corespunzător. Cred că ceea ce e important de exprimat e faptul că o mare parte a timpului trebuie dedicată acestui proces care e adesea subestimat și puțină lume înțelege cât de multă muncă e în spatele lui. Iar aici, nu vorbesc doar despre cei care lucrează în cercetare sau învățământ, ci și de practicienii care trebuie constant să investească resurse pentru a dispune de informații actualizate.

Care ar putea fi contribuția SSSN, în direcția susținerii celor care sunt studenți la Nutriție și Dietetică?

Pe studenți, Societatea de Științe în Nutriție îi poate sprijini direct prin identificarea problemelor în educația formală și găsirea unor soluții împreună cu aceștia, prin crearea de ghiduri și cursuri de formare, deschiderea apetitului pentru cercetare, prin burse și granturi, prin îndrumare la începutul carierei, sau indirect prin evenimente publice de promovare a importanței nutriției și a dieteticienilor în domeniul sănătății.

Cum ar putea contribui studenții și cadrele didactice de la facultățile de Nutriție și Dietetică în rolul de membri ai SSN, pentru susținerea profesiei de dietetician în România?

Ca membri ai SSN, studenții și cadrele pot contribui prin identificarea nevoilor specifice studenților și propunerea unor soluții, prin asigurarea că procesul de învățământ se ridică la standardele internaționale, prin promovarea profesiei de dietetician și a importanței ei în prevenție dar și în terapie și prin încurajarea colaborării între specialiștii în domeniul sănătății.

Ce trebuie să înțeleagă un om obișnuit când aude „siguranță alimentară” și ce instituții sau organizații sunt responsabile în România de integritatea și buna funcționare a acestui domeniu?

Siguranța alimentară este certitudinea rezonabilă că nu vor fi efecte nefavorabile asupra sănătății, prin consumul produsului, în conformitate cu informațiile de pe etichetă. Responsabil privind siguranța alimentului, este producătorul sau cel care pune pe piață produsul.

Ansamblul de măsuri de supraveghere și control care conduc la această certitudine rezonabilă, este coordonat de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care este autoritate competentă privind siguranța alimentelor. Pe lângă ANSVSA, la asigurarea siguranței alimentelor contribuie și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (pentru produsele agricole cu origine în România), Ministerul Sănătății (pentru suplimentele alimentare, alimentele pentru grupuri populaționale specifice, alimentele iradiate, alimentele noi, aditivii alimentari, alimentele cu adaos de vitamine și minerale, apele minerale) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (pentru aspectele care țin de etichetare și informarea consumatorului).

Care ar fi cele 3 cele mai importante exemple din ultimii 10 ani, care au marcat salturi evolutive în România, în domeniul siguranței alimentare?

Prima bornă în domeniul siguranței alimentelor a fost marcată de anul 2004, odată cu înființarea ANSVSA. Atunci avut loc o schimbare de paradigmă. Produsul alimentar a început să fie monitorizat de la fermă la furculiță sau, după caz, “din câmp, în farfurie”. A fost un început în forță, trasabilitatea ingredientelor de la creșterea animalelor sau cultivarea vegetalelor până la produsul finit permițând un control foarte bun în ceea ce privește riscurile pentru sănătatea consumatorului. Totuși, nu a fost un drum lin.

O altă bornă a fost implementarea sistemului de retragere a produselor alimentare nesigure în anul 2008 în România, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje – sistem național conexat cu cel european. Dacă la început, această retragere era stabilită și impusă prin acțiuni ale ANSVSA, iar numele produselor nu erau cunoscute publicului larg, astăzi informația este afișată la loc vizibil, lângă casele de marcat ale supermarketurilor, iar cumpărătorii produselor din lotul neconform, sunt încurajați să le restituie.

Reevaluarea aditivilor alimentari cu stabilirea unei liste pozitive, în anul 2008, este de asemenea un moment semnificativ în ceea de privește siguranța alimentelor.

Un alt moment important a fost reglementarea în 2011, a informațiilor pe care eticheta unui produs alimentar trebuie să le conțină: de la declarația nutrițională, cu valorile nutriționale de referință pentru macro și micronutrienți, la declararea alergenilor sau menționarea avertizărilor cu privire la anumite ingrediente care ar putea produce efecte negative, în rândul anumitor consumatori.

Cum poate contribui o organizație precum Societatea de Științe în Nutriție în domeniul siguranței alimentare? Ce ar putea oferi concret SSN, din ceea ce astăzi lipsește în acest domeniu?

SSN poate contribui de pildă, cu informații relevante pentru populația României referitoare la ingrediente, indiferent ce categorie am lua în considerare: aditivi, arome, enzime sau chiar compuși conținuți în mod natural de produsele de origine vegetală, ori substanțe care rezultă în timpul procesării alimentelor.

Cadrul de reglementare privind siguranța alimentelor este stabil, dar este actualizat în permanență de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor. De exemplu, regulamentul privind aditivii alimentari are 102 completări sau modificări. În acest context, SRSN ar putea identifica ori prezenta evidențe care să clarifice anumite efecte negative pentru sănătatea consumatorului sau poate evalua studii efectuate de cercetători români.

O verigă esențială și care este firavă actualmente, la care poate de asemenea contribui hotărâtor SSSN, ar fi construirea încrederii consumatorului român, în siguranța produselor alimentare. Toate măsurile de supraveghere a producătorilor și a produselor importate, precum și analizele efectuate pentru produsele alimentare aflate la raft, sunt consemnate în rapoarte de activitate. Analiza acestor documente și prezentarea informației sub o formă accesibilă publicului larg, poate fi contribuția SSN.

Care sunt punctele forte și care sunt punctele slabe ale României, în domeniul siguranței alimentare?

Puncte forte ar fi existența colectivelor multidisciplinare (zootoehnist, agronom, biolog, inginer de industrie alimentară, medic veterinar, medic igienist), la nivelul structurilor județene ale ANSVSA, catagrafierea și monitorizarea unităților de producție înregistrate, implementarea și realizarea planurilor de control prin inspecție și prin prelevare de probe de la producători și de la raft, controlul produselor din țările terțe la intrarea în țară..

Punctele slabe sunt în legătură cu siguranța alimentelor. Există acțiuni orientate în direcția prevenirii toxiinfecțiilor alimentare, prevenirii reacțiilor alergice pentru persoanele sensibile sau a evitării riscurilor implicate de prezența pesticidelor peste limitele admise, însă efectele negative considerabile cauzate de produsele alimentare cu o valoare nutrițională redusă, au rămas neabordate.

Care sunt cele mai mari provocări ale momentului în acest domeniu și cum influențează/afectează acestea, populația României?

Păstrarea unui echilibru rezonabil între puterea de cumpărare și valoarea nutrițională a produselor cumpărate, cred că este cea mai mare provocare a momentului. Acest echilibru presupune nu doar un buget acceptabil alocat coșului zilnic de consum, ci și o corectă informare privind alegerile alimentare benefice.

În ce măsură credeți că medicul igienist sau școlar ar putea fi implicat în SSN? Ce tipuri de acțiuni ar putea iniția sau desfășura în cadrul organizației?

Medicul igienist este implicat în echipe multidisciplinare, prin anchetele alimentare care se efectuează la nivel județean, după metodologia stabilită de INSP. Resursa umană redusă și multitudinea de alte atribuții pe care medicul igienist le îndeplinește însă, la nivelul unui județ, face ca activitățile desfășurate să aibă un impact redus asupra stării de nutriție a populației ( nu toate județele au medic igienist, iar în județele care au acești specialiști, domeniile acoperite nu sunt exclusiv cele de igiena alimentației).

O echipă multidisciplinară care să includă și un dietetician cu expertiză în intervenții comunitare și un medic specialist în sănătate publică, ar putea avea efecte vizibile în îmbunătățirea stării de sănătate a populației generale.

Care ar putea fi acele măsuri eficiente care ar îmbunătăți relația dintre dietetician – expertul în industria alimentară și consumator, în direcția îmbunătățirii calității alimentelor de pe piață?

Crearea unei baze de date privind valoarea nutrițională a produselor ar fi benefică pentru producători, pentru stabilirea compoziției alimentelor, dar și pentru reformularea produselor alimentare. Colaborarea între dieteticieni și producători ar putea realiza un deziderat de mare actualitate și anume reducerea conținutului de zahăr, grăsimi și sare, din produsele alimentare.

Considerați că siguranța alimentară din România poate fi asigurată doar la nivel de control și monitorizare sau și prin educație în rândul populației? Ce se face în prezent și ce considerați că s-ar putea face în plus, în această a doua direcție?

Numărul redus de toxiinfecții alimentare sau de intoxicații alimentare, a arătat că sistemul actual este funcțional în ceea ce privește evitarea riscurile majore. Educația în rândul populației privind amenințarea generată de consumul excesiv, dezechilibrat sau de produse cu valoare energetică este însă, deficitară. În această direcție sunt necesare eforturi concentrate și susținute.

Considerați oportună activarea de către SSN a unor grupuri de lucru multidisciplinare, în scopul susținerii informării populației în privința calității alimentului? Daca da, ce metode de intervenție concrete ați propune?

Înființarea unor asemenea grupuri este o necesitate. Mesajele țintite pentru anumite grupuri populaționale și în special în rândul copiilor, ar trebui să fie o prioritate. Colaborările cu medicii din unitățile de învățământ, cu bucătarii și administratorii unităților care furnizează meniuri în școli, în scopul creșterii valorii nutriționale a alimentelor servite copiilor, este intervenția pe care o propun. Ar fi extrem de util ca instrument de lucru, un rețetar cu valori nutriționale, care să stea la baza creării meniurilor în instituțiile publice.

Există o cale de a influența factorul decizional guvernamental în susținerea unor programe naționale inițiate de SSN?

ANSVSA și Ministerul Sănătății sunt deschise față de organizațiile care furnizează argumente în domeniul nutriției și siguranței alimentelor, prin ședințele publice organizate pe teme de interes sau la solicitarea organizațiilor. De exemplu, “Ghidul pentru alimentație sănătoasă”, postat pe site-ul Ministerului Sănătății. a fost propus de Societatea Română de Nutriție.

Consider că un ghid pentru alimentație echilibrată sau un material cu recomandări privind nutriția pentru populația generală elaborat de SSN, este necesar, ar fi de actualitate și ar fi susținut de factorii decizionali. Bine primite ar fi si recomandările fundamentate științific pentru anumite grupuri populaționale, pentru pacienții din unitățile sanitare cu paturi sau pentru meniurile furnizate în instituțiile publice.

Care credeți că ar trebui sa fie titlul primului ghid informațional pentru Dieteticieni, elaborat de SSN, care să îi ajute în activitatea lor din domeniul serviciilor alimentare?

Propun “Ghidul pentru o alimentație echilibrată”.

Ce v-a motivat să vă implicați în această asociație dedicată științelor în nutriție?

Pot spune că mereu sunt motivat de depășirea propriei condiții și de procesul continuu de cunoaștere și învățare. Mai mult decât atât, motivația mea de a mă implica în această asociație dedicată științelor, a fost susținută de pasiunea dezvoltată pentru acest domeniu al științei alimentelor și calității vieții umane.

Sunteți profesor de Gastronomie Moleculară și Biotehnologii Alimentare, în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Ce îi învățați pe studenți dumneavoastră, în mod concret?

Inginerul în industria alimentară, adică studenții formați în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, obțin la finalul celor patru ani de studii diploma de inginer în industria alimentară. Pe parcursul studiilor, aceștia acumulează un spectru foarte larg de informații care stă la baza carierei lor viitoare. Aceștia sunt capabili ca la finalul studiilor, să cunoască întregul lanț alimentar, începând de la cultivarea plantelor și creșterea animalelor, până la comercializarea produselor.

În cadrul disciplinei de biotehnologii alimentare, punem accent pe aplicabilitatea directă a științei în diferite etape ale industrializării, cunoașterea și dezvoltarea preparatelor enzimatice, obținerea de produse alimentare pe bază de biomasă microbiană, dar și utilizarea unor metode de încapsulare a compușilor bioactivi, utilizați în ambalajele alimentare bioactive și în suplimentele alimentare.

În cadrul disciplinei de gastronomie moleculară, studenții învață despre fenomenele culinare care au loc in procesul de gătit. Pentru a reformula structura alimentelor, gastronomia moleculară îmbină mai multe tehnici și ingrediente, pentru a obține preparate spectaculoase. Tehnicile utilizate sunt sferificarea, gelificarea, emulsificarea, suspendarea, gătitul sub-vid, congelarea și liofilizarea, obținând cu ajutorul unor agenți de emulsifiere sau polimeri naturali extrași din alge marine sau plante (hidrocoloizi ca alginații, celuloze, gume, amidon, etc.), o nouă viziune asupra preparatelor culinare.

Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru acest domeniu și din ce surse v-ați inspirat cel mai mult, pentru a evolua din punct de vedere profesional?

Ei bine, am fost un copil ca oricare altul, dintr-o familie modestă din Băile Borșa, județul Maramureș (mama de meserie a fost frizer, iar tatăl electrician, în mină), însă mereu am fost ghidat de o ambiție profundă de a urma calea științei. Această ambiție își are originea tot în cadrul familiei: ambiția mamei mele de a-și vedea fiul la liceu la Cluj, ambiția tatălui meu de a face totul pentru a-mi da posibilitatea aceasta și apoi, ambiția mea de a-mi depăși propriile limite. De aici și parcursul meu profesional care este ghidat de o imensă auto-motivație de a reuși și de a-mi depăși propriile limite, parcurs profesional concretizat până acum prin multă muncă și perseverență.

În ce fel înțelegerea gastronomiei moleculare de către populația generală, ar putea contribui la îmbunătățirea nutriției și a stilului de viață al fiecăruia dintre noi?

Gastronomia moleculară este o știință cu aplicabilitate directă în farfurie, iar modul în care ne organizăm farfuria este unul dintre factorii principali ai nutriției, respectiv al stilului de viață.

Întelegerea științei din spatele bucătăriei, modul prin care toate fenomenele gastronomiei pot îmbunătăți, pot da valoare alimentelor consumate, poate duce la alegeri mai sănătoase pentru fiecare individ. Atenția pe care o acordăm modului în care gătim alimentele, poate crește mult beneficiile aduse sănătății, doar prin niște modificări simple și la îndemâna oricui.

Din perspectiva gastronomiei moleculare, ca expert al domeniului, exemplificați rolul major pe care l-ar putea juca asociația noastră, în rândul celor 3 categorii de audiență pe care le vizăm: profesioniști ai domeniului nutriției, factorii de decizie și populația generală.

În privința profesioniștilor în domeniul nutriției, rolul ar putea fi acela de a oferi informații valoroase suplimentare în ceea ce privește alimentația, pornind de la procurarea mâncării, până la procesele ce au loc in timpul ingestiei, digestiei și excreției. Prin tehnicile aplicate de gastronomia moleculară, se pot satisface nevoilor nutriționale ale diferitelor categorii de vârsta sau ale persoanelor cu nevoi speciale, spre exemplu persoanele geriatrice sau persoanele cu anumite patologii care implică restricții alimentare.

În ceea ce privește factorii de decizie, miza ar fi responsabilizarea în direcția facilitării legislației pentru a stabili standarde de calitate în rândul produselor rezultate din gastronomia moleculară și în același timp, în asigurarea că instituțiile de control coordonează eficient desfășurarea activităților din industria alimentară.

Gastronomia moleculară în rândul populației generale din România, reprezintă un factor de noutate. De aceea consider că o educație potrivită pentru înțelegerea și acceptarea pe deplin a conceptului, este necesară pentru a asigura succesul implementării unor noi metode sustenabile, cu o mare aplicabilitate în viitor.

Cine considerați că ar fi indicat să aibă mai multe cunoștințe în domeniul gastronomiei moleculare: dieteticianul sau tehnicianul nutriționist?

Din perspectiva gastronomiei moleculare, ambii specialiști trebuie să cunoască noțiuni specifice, făcând parte din domeniul vast al alimentației. Cu toate acestea, un dietetician este o persoană autorizată în vederea evaluării și stabilirii nutriției unui individ, cu implicații atât la nivel gastronomic, cât și la nivel patologic, având un rol important în echipa multidisciplinară de prevenție sau tratare. Un tehnician nutriționist, pe de altă parte, deține abilitățile de intervenție în stilul de viață al indivizilor, fără implicații în patologii. Ambii au rolul de a educa populația la nivel general, incluzând aici și informații legate de gastronomia moleculară.

Ce strategii de colaborare ar fi posibile între absolvenții dumneavoastră și dieteticieni?

Inginerii din industria alimentară au posibilitatea de a dezvolta noi produse bazate pe cererea consumatorilor, iar dieteticienii cunosc necesitățile diferitelor grupuri populaționale. Colaborarea dintre aceste două categorii de specialiști are scopul foarte clar de a îmbunătăți gama de produse industriale pe care consumatorii o pot alege la raft, astfel încât să existe o satisfacere atât a nevoilor nutriționale, cât și a celor senzoriale.

În ce domeniu și sub ce formă/inițiativă credeți că ar fi posibilă inserția profesională a dieteticienilor în domeniul industriei alimentare și/sau în domeniul serviciilor de alimentație publică?

Așa cum a fost menționat mai sus, colaborarea dintre inginerii din industria alimentară și dieteticieni, este una necesară în mai multe etape-cheie ale dezvoltării unui produs, începând cu alegerea materiei prime, până la obținerea produsului final. Un exemplu concret ar putea fi dezvoltarea produselor pentru persoanele cu diabet, care pot fi regăsite deja pe rafturile magazinelor. Calitatea și siguranța acestor produse implică atât cunoștințe tehnice și practice necesare în procesul tehnologic, cât și cunoștințe dieto-terapeutice ce vizează diferite patologii.

Ați creat un program de educație extraordinar – ”Știință cu sare și piper”. Într-un domeniu cum este cel al nutriției, în care marea majoritate a proaspăt absolvenților nu știu cum să se promoveze în mediul social, dumneavoastră ați dobândit notorietate și ați atras o audiență foarte mare. Cum ați reușit acest lucru? Pe ce mijloace concrete și pe ce resurse ați mizat?

Mi-am dorit de foarte mult timp să realizez acest proiect educațional, însă se pare că doar pandemia mi-a oferit „acel timp” de care aveam nevoie să îl concretizez.

”Știință cu sare și piper” este un nou mod de a găsi explicațiile din spatele fenomenelor culinare, cu ajutorul unor experimente interactive şi uşor de înţeles, pentru care nu avem nevoie decât de o mică doză de curiozitate şi multă bună dispoziţie. Mi-am pus halatul, am deschis laboratorul şi am pregătit reţeta de ştiintă cu sare şi piper în care explicăm şi demonstrăm tot ceea ce până acum ne făcea să ne întrebăm „de ce?”.

Am anticipat că rezultatul va fi unul pozitiv, tocmai din lipsa unui astfel de proiect la nivel național, dar și prin modalitatea inedită de a explica știința. Mi-au fost depășite așteptările inițiale, însă nu și cele finale. Dorința mea este concretizarea proiectului printr-o emisiune educativă.

Un proiect precum ”Știință cu sare și piper” se poate susține și fără parteneriate plătite?

Proiectul a început dintr-o dorință de a populariza și a facilita accesul la știință. A debutat cu ajutorul echipei de cercetători pe care o coordonez și cu fonduri proprii pentru asigurarea părții tehnice, iar mai apoi totul a decurs natural până în momentul actual. Bineînțeles că avansând, proiectul a avut nevoie de mai multa susținere financiară și de promovare, dar selecția colaborărilor a fost mereu raportată la integritatea științifică pe care ne dorim sa o păstrăm. Până în acest moment proiectul ”Știință cu sare și piper” s-a bazat pe multă muncă voluntară, dar avem toata încrederea că pe viitor, vom atrage și mai multă susținere din partea partenerilor noștri din industrie.

Pe ce criterii de selecție mizați, atunci când încheiați un parteneriat finanțat de un producător din industria alimentară?

Acest proiect își dorește o dezvoltare de lungă durată, care să ofere informații calitative exprimate într-un limbaj comun, dar încadrat în aria de interes a proiectului. Toate colaborările avute sau viitoare sunt raportate la științe precum gastronomie, tehnologia alimentelor, biotehnologii alimentare, chimia alimentelor. Colaborările care ies din spectrul nostru de cunoștințe, nu sunt tocmai ceea ce ne dorim, deoarece fiecare domeniu trebuie reprezentat de specialiști bine formați.

Cum vedeți parcursul jucătorilor din industria alimentară din România, în contextul biotehnologiilor alimentare? Cât de departe suntem de cele mai avansate abordări din domeniu și care ar fi urgențele majore în această direcție?

România este o țară cu un potențial foarte ridicat al industriei alimentare. Se poate observa că anumite sectoare s-au ridicat la nivelul standardelor europene și performează la un nivel înalt, beneficiind de tehnologii moderne de fabricație și de personal calificat. În același timp, încă mai există sectoare care se raportează preponderent la obținerea satisfacției financiare în detrimentul calității produselor pe care le furnizează.

Ce cadru facilitator ar trebui să existe în România (sau să fie creat) astfel încât cercetarea și inovarea în domeniile gastronomiei moleculare şi al biotehnologiilor alimentare să contribuie substanțial la dezvoltarea nutriției și la dezvoltarea economică a României?

Ei bine, ca și până acum, susținerea noastră ca și cercetători este facilitată în primul rând de proiectele pe care avem ocazia sa le câștigăm la nivel național sau prin colaborările facilitate la nivel internațional. Prin aceste proiecte de cercetare avem posibilitatea de crea si de a urma noi rute de cercetare, care nu pot decât să ne aducă mai aproape de succes, atât pe noi ca oameni de știință cât si pe noi ca țară.

Un alt aspect care ar putea fi îmbunătățit în România, este reprezentat de colaborările mediului academic cu mediul economic. Aici poate fi menționat faptul că cercetările realizate la nivel de laborator pot completa minusurile din industrie, pot reprezenta noi idei de afaceri și pot oferi răspunsuri la provocările din industrie. Din nefericire însă, în România prea puține rezultate ale cercetării se concretizează la nivel industrial.

Care sunt în opinia dumneavoastră, provocările care ar trebui depășite în cercetarea românească în științele nutriției?

În general, cercetarea în științele nutriției prezintă multe provocări din cauza faptului că rolul și efectele alimentației asupra organismului uman sunt foarte complexe. Alimentele sunt complicate prin gama de nutrienți din compoziția lor, iar organismul uman este de asemenea, foarte complicat. Deci inerent, cercetarea din acest domeniu este complicată.

În plus, alimentația este influențată de foarte mulți factori externi care se schimbă permanent, ca de exemplu: modul de viață, obiceiurile, mediul alimentar, disponibilitatea alimentelor, costurile alimentelor. Din aceasta cauză, studiile legate de nutriție bazate pe metodologie științifică riguroasă și care să țină cont de această complexitate de factori, sunt destul de dificile. Trialurile clinice necesită un volum foarte mare de muncă, atât pentru cercetători cât și pentru participanți, iar complianța este foarte variabilă și scade în timp.

Există foarte multe zone de dezacord în domeniul nutriției și din păcate acest domeniu este influențat și de mulți „experți” autoproclamați care nu sunt pregătiți în acest domeniu. În România, cercetarea în domeniul nutriției este la început. Puținele studii care sunt publicate în reviste cu impact internațional provin din studii observaționale și efectuate pe termen relativ scurt. Programele de nutriție trebuie să îmbrățișeze abordări multidisciplinare, pentru a îmbunătăți gama și calitatea cercetării în domeniul nutriției și pentru a îmbunătăți înțelegerea noilor domenii.

În România, cercetarea în sfera nutrițională nu este o prioritate pentru agențiile guvernamentale care finanțează proiectele de cercetare, așa cum se întâmplă în alte țări din lume. Procentul de finanțare direcționată către cercetarea în domeniul nutriției este extraordinar de mic. Firmele farmaceutice investesc miliarde de dolari pentru a aduce pe piață medicamente, însă în cercetarea în nutriție, care asigură calitatea vieții tuturor oamenilor, investesc sume infime. De aceea, guvernul și agențiile de sănătate trebuie să-și reexamineze prioritățile pentru finanțare, iar firmele alimentare să aloce fonduri pentru a face cercetări adecvate pe termen lung, privind sănătatea și siguranța alimentelor lor.

O altă provocare în cercetarea din domeniul nutriției este lipsa de specialiști în nutriție și lipsa de programe de doctorat în nutriție. Programele de licență din domeniul nutriției în România sunt relativ la început, iar implicarea tinerilor în cercetare este esențială pentru formarea specialiștilor și pentru a înregistra progrese în rezolvarea problemelor de nutriție cu care ne confruntăm, dar și în înțelegerea noastră științifică.

Creșterea calității învățământului universitar este o preocupare continuă, aflată permanent în mintea celor care se ocupă de strategiile de dezvoltare academică, peste tot în lume. Care credeți că sunt direcțiile în care pregătirea profesională universitară a dieteticienilor români, ar putea fi îmbunătățită?

În primul rând este necesară schimbarea radicală a standardelor ARACIS pentru programele de nutriție. În România, datorită faptului că aceste programe s-au dezvoltat în prealabil pe lângă facultățile de medicină, preponderența disciplinelor din curriculă sunt cele medicale.

În al doilea rând, trebuie schimbate condițiile de obținere a certificatului de dietetician. Acesta trebuie să se bazeze pe un program universitar și o curriculă foarte bine stabilită pe o perioadă de 1-2 ani și nu cum se face acum.

În al treilea rând, suntem foarte deficitari la instruirea practică a dieteticienilor. Este nevoie de mai multă activitate practică, controlată, pe diferite domenii, cu mai multe opțiuni, pentru a stabili competențe bine definite.

Care considerați că ar fi punctele vulnerabile ale dieteticienilor români de azi?

Cu siguranţă, înainte de înființarea Colegiului Dieteticienilor din România au existat numeroase puncte vulnerabile ale dieteticienilor, printre care şi limitele formelor juridice pe baza cărora îşi desfăşurau activitatea, lipsa autorizării unui cabinet de nutriţie şi dietetică sau autorizaţia temporară eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care permitea încadrarea în sistemul sanitar doar pe posturi de asistenți medicali de nutriţie şi dietetică.

În prezent, o problemă importantă legată de acest aspect este numărul foarte mic al dieteticienilor care activează pe piaţa muncii în sistemul de stat, având în vedere importanţa acestor specialişti în echipa multidisciplinară.

În ce domenii credeți că vor putea fi angajați dieteticienii pe piața muncii din România?

Organizarea primului examen național de dietetician autorizat, a reprezentat ultima etapă în vederea obţinerii dreptului de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician pe teritoriul României. Aşadar, odată cu înfiinţarea Colegiului Dieteticienilor din România şi dobândirea dreptului de liberă practică, importanţa dieteticienilor a fost validată, iar domeniile în care ar putea profesa sunt numeroase. Posibilităţile de carieră pot fi în domeniul clinic, domeniul de sănătate şi nutriţie publică, educaţie şi cercetare, managementul alimentelor şi nutriţiei, consultanţă şi practică privată, domeniul industrial şi al afacerilor, consultanţă, media, organizaţii internaţionale, etc.

Unde ar trebui să facă practica de specialitate, studenții din programele de studiu pe nutriție (licență sau masterat)?

Stagiile de practică constituie un element indispensabil în formarea viitorilor specialişti şi au rolul de a-i pregăti pentru intrarea pe piața muncii. Este esenţial ca studenţii din programele de studii de licenţă şi masterat să efectueze stagii de practică pe cele patru domenii principale în care poate activa un dietetician: clinic, administrativ, comunitar şi cel al cercetării, deoarece, în primul rând, prin această modalitate vor identifica domeniul în care vor dori să profeseze şi în al doilea rând, sunt situaţii în care, spre exemplu, dieteticianul trebuie să îndeplinească sarcini atât din domeniul clinic, cât şi din domeniul administrativ.

Dieteticianul clinic îşi desfăşoară activitatea preponderent în spitale, clinici şi cabinete de nutriţie şi dietetică, cel administrativ – în unităţi de alimentaţie publică, în blocul alimentar al unor unități spitalicești locale, cel comunitar – în centre pentru vârstnici, grădiniţe, şcoli, iar cea de-a patra categorie de dieteticieni își desfăşoară activitatea în centre şi laboratoare de cercetare.

Pe de altă parte, dacă aducem în discuţie absolvenţii studiilor de licenţă în specializarea nutriţie şi dietetică, care doresc autorizaţia de liberă practică fără a urma studiile de masterat, aceştia pot efectua un an de practică în domeniul nutriţiei şi dieteticii conform Regulamentului Nr. 1 din 01.10.2022 privind aprobarea și desfășurarea stagiului de practică în nutriție și dietetică, aprobat de Consiliul Național al Colegiului Dieteticienilor din România.

Ne povestiți ce oferte în domeniul medical și al nutriției, are Universitatea din Suceava, respectiv facultatea pe care o coordonați ca decan?

Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice din cadrul Universităţii ,,Ştefan cel Mare” din Suceava cuprinde o curriculă integrată care pregătește absolvenții să facă față actului medical complex, de viitor, adaptat medicinii contemporane personalizate și care necesită atât o educație medicală superioară, cât și o fundație solidă în management, siguranță medicală, leadership și profesionalism.

Facultatea coordonează şase programe de studii de licenţă: Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Biochimie, Biologie, Nutriţie şi dietetică şi Tehnică dentară şi un program de studii de masterat Nutriţie şi recuperare medicală care are misiunea de a forma specialişti în domeniul nutriţiei și siguranţei alimentare, profilaxiei şi terapiei dietetice în asigurarea calităţii alimentului şi a promovării sănătăţii în rândul comunităţii.

Aplicațiile practice ale disciplinelor se desfăşoară în laboratoare moderne, dotate cu echipamente de ultimă generaţie, dar şi în centre de simulare medicală. Mai mult, în cadrul facultăţii s-au derulat şi se derulează şi în prezent, proiecte de cercetare importante în care studenţii se implică şi contribuie în diferite etape.

Cum credeți că putem (noi, în calitate de organizație) să susținem inserția profesională a dieteticienilor în România? Dar angajarea lor în străinătate, de exemplu în SUA)?

Toate societățile științifice medicale pot genera un curent de opinie adecvat privind profesia de dietetician și rolul acestei profesii liberale în societate. Ele diseminează cele mai recente cercetări bazate pe dovezi, prin evenimente știintifice, workshop-uri, webinarii, publicații și media.

De asemenea, SSN poate oferi informații și instruiri referitoare la standardele EU de încadrare ca dietetician sau la standardele din alte țări. Publicațiile și pagina web a asociației, pot avea o secțiune de anunțuri sau informații referitoare la carieră, la locurile de muncă și la cursurile de pregătire continuă a dieteticienilor. Prin afilierea la EFAD (Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Dieteticieni), diplomele sunt recunoscute.

Fiecare țară are totuși particularități de acreditare. În SUA, pentru a putea practica, dieteticienii trebuie să fie autorizați și înregistrați în statul respectiv dacă sunt îndeplinte condițiile cerut de Commission on Dietetic Registration (CDR). Condițiile sunt diferite în fiecare stat. După obținerea licenței în Nutriție sau a masteratului în Nutriție și Dietetică (dacă licența este în alt domeniu), studenții trebuie să efectueze un „internship” în nutritie și dietetică, care constă de obicei în 1.200 ore și durează între 8 luni și 2 ani.

Învățământul medical universitar, atât în România, cât și în alte țări, alocă un spațiu curricular redus pregătirii viitorilor medici în domeniul nutriției, fapt ce determină o implicare redusă a acestora în educația nutrițională de bază, a pacienților. Considerați oportună dezvoltarea și aprobarea unei curricule de nutriție în programele universitare medicale din țara noastră?

Într-adevăr, pregătirea medicilor și a profesioniștilor din domeniul sănătății și lipsa lor continuă de abilități în oferirea de sfaturi dietetice este o problema majoră. Până când alimentația nu va deveni o componentă principală a conversațiilor pacient-medic, vom continua să pierdem o oportunitate majoră de a ajuta oamenii să trăiască o viață mai lungă și mai sănătoasă. Deci educația specifică este critică în pregătirea medicilor.

În SUA, pe parcursul a patru ani de școală medicală (după 4 de licență), majoritatea studenților au mai puțin de 20 de ore dedicate nutriției. Acest lucru este complet disproporționat față de beneficiile nutriției pentru sănătatea pacienților. Studenții petrec mai mult timp învățând despre o boală, despre care s-ar putea să nu vadă niciodată un caz, decât despre obezitate, care afectează milioane de oameni și asta costă sistemul de sănătate, miliarde de dolari. Mulți medici stagiari în diabet încă învață puțin despre dietă și stilul de viață, dar sunt experți în efectele secundare rare ale medicamentelor. Nutriția și obezitatea au puțini specialiști calificați din punct de vedere medical, așa că ne lipsesc modelele de urmat pentru medicii aspiranți.

Totuși, în ultimii ani există preocupări tot mai mari pentru schimbarea acestei paradigme și în direcția încorporării cursurilor de nutriție în curicula medicală. Unele programe de medicină din SUA, oferă studenților, opțiuni și cursuri la alegere, în stil de viață, nutriție, etc.

În țările dezvoltate, consilierea nutrițională și terapia medicală nutrițională pentru  anumite patologii cronice metabolice (ex. diabet zahart, obezitate), sunt activități ce se decontează de către sistemul de asigurări de sănătate, în primii ani de la luarea în evidență a pacienților (un număr variabil de activități, de exemplu două în primul an de luare în evidență). Această măsură are beneficii în două direcții: pacientul care nu poate beneficia de servicii private de consiliere nutrițională și, pe de altă parte, profesioniștii acreditați din domeniul nutriției aflați în căutarea unui loc de muncă. Ați considera utilă aprobarea unei astfel de soluții și pentru sistemul medical din România?

Sănătatea populației trebuie să fie preocuparea principală a fiecărei țări, lucru de care depinde starea de sănătate a economiei. Nutriția joacă rolul principal în prevenirea și tratamentul a foarte multor patologii. De aceea este foarte important ca serviciile de consiliere și terapie nutrițională să fie decontate de Casa de Sănătate și de firmele de asigurări. În plus, nu putem discuta despre controlul și managementul anumitor patologii, precum: obezitatea, diabetul, afecțiunile renale, etc., fără terapie nutrițională. Deci este imperativ ca tratamentul nutrițional, preventiv și terapeutic să facă parte din paleta de tratamente decontate de Casa de Sănătate.

Cercetările în domeniul nutriției au o dinamică extraordinară, mai ales în privința rolului microbiomului, a neuroștiințelor, a metabolomicii, nutrigeneticii și nutrigenomicii. Poate un profesionist al domeniului nutriției să țină pasul cu toate acestea și, în același timp, să-și îndeplinească și meseria, astfel încât să se poată suține financiar din ea? În acest sens, puteți să le oferiți acestora, câteva recomandări practice?

Într-adevăr, în momentul de față cercetarea din domeniul nutriției este una dintre cele mai fascinante. Științele nutriției și cercetarea din acest domeniu, reprezintă cheia de care depinde viitorul omenirii.

Inteligența artificială, combinată cu tehnologii digitale și microbiomul intestinal și alimentația personalizată, sunt doar câteva dintre domeniile de cercetare aplicată, care vor avea un impact major asupra populației interesate de sfaturi în direcția alegerilor alimentare.

Volumul de informații disponibil în domeniul de nutriție este imens și nu vom putea niciodată să ținem pasul cu toate aceste informații, însă trebuie măcar să aspirăm și să continuăm să ne informăm din surse științifice bine documentate. Financiar, expertiza și cercetarea din domeniul nutriției sunt foarte bine plătite în țările din vest și în SUA.

România oferă oportunități numeroase în acest domeniu, atât pe partea de prevenție clinică, cât și pe partea de cercetare aplicată. Dacă luăm în considerare faptul că 60% din populație suferă de una sau mai multe boli cronice, alimentația este cauza numărul 1 de deces. Deci dezvoltarea de biomarkeri, alimentația pe bază de ADN, tracking apps, folosirea microbiomului intestinal, a aparatelor digitate de testare, etc., sunt doar câteva dintre multele oportunități.