Ați inițiat înființarea unei asociații care se va dedica tuturor celor interesați de domeniul nutriției în România. Ce motivație a stat la baza acestei decizii?

Contextul nutriției în România este unul particular. Pe de-o parte profesia de dietetician a fost doar recent recunoscută, iar anul acesta s-a desfășurat prima rundă de atestare a dieteticienilor. Desigur că există de mult timp medici specializați în diabet, nutriție și boli metabolice, însă aceștia sunt puțini față de nevoile României în privința nutriției. În toate țările dezvoltate, dieteticianul/nutriționistul are o pregătire distinctă față de cea a medicului. Ca atare există un deficit major de specialiști în nutriție, față de nevoile populației.

A doua particularitate a nutriției în România este că nu există programe de sănătate publică destinate optimizării alimentației românilor. Desigur, există programe sociale de alimentație însă acestea nu includ principii de nutriție în conformitate cu cunoștințele moderne în domeniu. Sunt mai degrabă programe care oferă calorii acelora ce nu au acces la suficiente resurse calorice.

Motivația a pornit în primul rând de la aceste două particularizări, care ne spun că nutriția este încă “Cenușăreasa” sănătații publice în România. În al doilea rând, motivația a venit de la nevoia exprimată de către colegii noștri din România de a avea un cadru științific organizat și bine conturat, care să îi sprijine în profesie. În al treilea rând, nevoia publicului de a fi informat, în prezent este acoperită
necorespunzător, fie că ne referim la informarea adecvată și corectă, fie că luăm în considerare percepția publicului cu privire la utilitatea nutriției în prevenirea (mai ales) a bolilor cronice. În al patrulea rând, România are nevoie de o punte către factorii de decizie, care să pledeze pentru importanța nutriției și includerea ei în strategia eforturilor de prevenție a bolilor cronice. În acest moment nicio organizație științifică nu ocupă aceste locuri goale în societatea românească.

În România există deja o serie de asociații și organizații care se dedică promovării nutriției. Prin ce se va diferenția această nouă Asociație, de celelalte?

Existența mai multor organizații științifice în domeniul nutriției este benefică și nu trebui privită cu suspiciune. Subdomeniile nutriției sunt multe (de exemplu alimentația parenterală, nutriția oncologică, nutriția pediatrică, nutriția sportivului, etc.). Este normal să existe asociații științifice dedicate acestor subdomenii și care să stabilească ghidajele necesare în aplicarea practică a
acestor aspecte.

Asociația noastră dorește însă, altceva. Un for, care să completeze ceea ce lipsește din peisajul nutriției românești în acest moment. Astfel de organizații (mai degrabă atotcuprinzătoare, decât foarte înguste) există în toate țările cu tradiție în domeniu. Ne dorim să oferim sprijin științific și ”know-how” colegilor noștri, facilitarea contactelor profesionale cu organizații similare din alte țări, informare adecvată și accesibilă publicului, educare profesională continuă în domeniu și să fim un for la care decidenții politici și ai sănătății publice să poată apela, atunci când elaborează astfel de politici și programe.

Ne dorim să fim și cei care, atunci când mass-media are nevoie de parteneri pentru informarea publicului, să colaboreze cu presa prin mesaje, recomandări și luări de poziție. Din păcate, astăzi în România, nu există norme acceptate și deontologice care să ghideze mass-media atunci când abordează subiecte de nutriție. Multe dintre mesajele promovate nu sunt doar eronate, dar cei care sunt invitați nu sunt întotdeauna de calitatea necesară. Mulți sunt falși specialiști, alții sunt specialiști însă fără constrângeri deontologice. Din acest motiv, mesajele sunt eterogene, de multe ori opuse iar consecința este că publicul devine confuz și nu mai reușește să diferențieze între mesajele legitime și cele controversate sau chiar eronate fundamental.

Asociația noastră își propune să contribuie la rezolvarea tuturor acestor probleme, folosind canale diverse și rămânând o structură fundamentată prin științele nutriției.

În scopul susținerii acestei noi Asociații, s-a constituit un Advisory Board cu membri extrem de valoroși, specialiști în diverse arii, atât din România, cât și de peste hotare. Cu toții sunt pregătiți să contribuie cu expertiza lor. Care va fi rolul lor concret?

Acest Advisory Board, deja constituit, este compus din membri ai diasporei române, membri din România și membri de origine străină. Acest grup are expertize variate, însă toate conectate cu diversele roluri și misiuni ale organizației. De la management, antreprenoriat, mediul academic, managementul cercetării și altele. Este grupul cel mai matur al organizației, cu care ne sfătuim în privința deciziilor strategice. Are rol consultativ, însă cu mare greutate. Sunt oameni cu mare experiență profesională, pe diferite scene ale lumii, care au învățat multe și ne pot învața, la rândul lor, și pe noi.

Care considerați că sunt în prezent, punctele forte și punctele slabe ale promovării nutriției în România?

Cred că punctul cel mai important a fost “Legea nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România”, care a permis desfășurarea normală a acestei activități, din punct de vedere legal.
Un alt punct esențial a fost activitatea Colegiului Dieteticienilor, care a reușit să structureze și implementeze, iată – anul acesta, primul examen de dobândire a dreptului de practică în domeniu. Aceste realizări sunt fundamentale, deoarece permit creșterea domeniului în continuare. Iar creditul trebuie clar acordat acelor colegi care au făcut posibile aceste reușite.

Din păcate sunt foarte multe puncte slabe.

În educarea formală a nutriționiștilor există un deficit imens de expertiză. În acest moment sunt discipline predate de specialiști pe care i-as numi “proxy”. Un exemplu bine cunoscut de mine (căci activez în domeniul nutrigeneticii) sunt cursurile de nutrigenetică din facultăți (din ciclul fundamental dar și la masterat). Aceste cursuri nu sunt predate de specialiști în nutrigenetică pentru că ei nu prea există. Avem un singur specialist în nutrigenetică, rezident în România, care însă nu predă in mediul universitar decât cu invitație. Cursurile de nutrigenetică sunt predate, de regulă, de specialiști în genetică medicală, alți medici iar consecința este că se predă genetica medicală, esențialmente
nefiind vorba cu adevărat de nutrigenetică. Eventuale boli genetice rare sau boli monogenice cu soluții nutriționale. Însă nu asta înseamnă nutrigenetică. Nu este vorba, doresc să fiu bine înțeles, de rea voință – sub nicio formă. Pur si simplu România nu are astfel de specialiști. Problema este însă amplificată de lipsa voinței sau a mijloacelor (și nu sunt sigur care este cauza) de a recruta specialiști care să aibă rolul de mentori sau profesori. Astfel de specialiști pot fi recrutați din străinătate, dar în practica academică românească văd că deocamdată nu există aceste tendințe.

Un alt punct slab (din care provin toate celelalte slăbiciuni) este modul în care decidenții au ”uitat” de nutriție. România nu are nici după mai mult de treizeci de ani, un program de evaluare continuă a alimentației românilor, care să fie supus procesului de peer review. Dacă există statistici (neevaluate extern pentru calitatea lor), acestea sunt inaccesibile. Neavând o situație de evaluare a ce, cât și cum
se alimentează românii și care este legătura cu bolile cronice, nici nu se pot elabora strategii în nutriție care să aibă efect. Este imposibil procedural.

Ne dorim ca decidenții politicilor de sănătate să înțeleagă rolul absolut covârșitor al nutriției, nu doar în promovarea sănătății, dar și în diminuarea semnificativă a cheltuielilor aferente segmentului de populație bolnavă. Menținerea prin nutriție adecvată a unei populații în general sănătoase, ar reprezenta o mină de aur pentru bugetul țării.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că ar fi cel mai bun vector de promovare a principiilor unei nutriții sănătoase în România?

Greu de spus. Din studiile existente în alte țări, ceea ce funcționează cel mai bine în acest moment este politica de prețuri, diferențierea prin acces (prețuri) între alimentele sănătoase față de cele care, consumate exagerat, duc la boli cronice endemice. Vedeți că nu folosesc termenul de ”nesănătos” deoarece nu consider ca alimentele pot fi nesănătoase, ci mai degrabă consumate inadecvat nevoilor.În al doilea rând, educarea poate fi foarte utilă, însă aceasta trebuie bine gândită. Făcută de la vârste mici, continuu.

În al doilea rând, educarea poate fi foarte utilă, însă aceasta trebuie bine gândită. Făcută de la vârste mici, continuu și în tandem cu educarea părinților, în contextul unei oferte de alimente accesibile și cu valoare nutrițională mare.

Care este urgența numărul 1 în promovarea nutriției în țara noastră?

În mod sigur nu putem începe nimic dacă nu avem o evaluare a stării de fapt. În nutriția românească, asta înseamnă ca avem nevoie, ca număr 1, de studii de evaluare continuă a relației dintre alimentația românului și generarea bolilor cronice. Doar știind ce se întâmplă cu adevătat, putem să ne gândim ulterior la soluții eficiente.

Viziunea Asociației pe care ați inițiat-o este „Oameni sănătoși și longevivi, prin nutriție fundamentată științific”. Cât de mult poate contribui o nutriție optimă, la prelungirea vieții? Există evidențe științifice în acest sens și poate face nutriția o diferență reală, fără implicarea altor factori ai
stilului de viață?

Creșterea longevității și calității vieții prin nutriție nu poate fi detașată de alte aspecte precum situația socio-economică, poluarea, oferta urbană de spații verzi, ergonomia locului de muncă și politicile de promovare a activității fizice. Din studii făcute în alte părți, cunoaștem că nutriția adecvată, singură, ar putea reduce cu 25% din încărcătura patologică (”disease burden”). Adică, din fiecare 4 bolnavi, am avea doar 3 (în medie). Însă, pentru anumite boli, precum cancerele, efectul benefic ar fi și mai mare. De exemplu, în cazul cancerului de colon, alimentația neadecvată contribuie cu până la 75% din apariția acestuia (incidența). Ar merita ca prin nutriție adecvată să avem doar un sfert din bolnavi de cancer de colon, față de câți sunt acum? Iată o întrebare fundamentală pentru factorii de decizie. Însă nu cunoaștem dacă aceste procente sunt aplicabile și românilor deoarece, cum spuneam mai devreme, nu avem studii de estimare a interacției dintre nutriție și încărcătura patologică la români.

Cum poți deveni membru al acestei Asociații? Ce condiții trebuie să îndeplinească cineva pentru a fi admis?

Deocamdată, apreciem că până în anul 2023, suntem un grup de inițiativă. Orice coleg cu pregătire în nutriție sau în domenii în care interesul pentru nutriție este natural, se poate înscrie (adică alți profesioniști în științele biologice sau ale vieții) dar și profesioniști din domenii conexe (antrenori, coaches, psihologia alimentației, antropologie nutrițională, medici, studenți în aceste domenii).

Raportat la populația României, de câți medici specializați, dieteticieni, tehnicieni nutriționiști și alți profesioniști ai domeniului ar fi nevoie pentru ca, prin nutriție optimă, statisticile îmbolnăvirilor și ale speranței de viață să fie impactate în mod favorabil?

În lipsa unei evaluări este imposibil de spus (iată, iarăși, că lipsesc astfel de evaluări). Totul depinde de necesarul de consiliere nutrițională, iar acesta este în relație cu încărcătura patologică a populației, acea patologie care poate răspunde la nutriție adecvată. In plus, este vorba și de necesarul de educare / consiliere a populației încă sănătoase. Dar va pot da un exemplu. În California, unde nutriția este bine acoperită de asigurările de sănătate, sunt aproape 10.000 de dieteticieni practicanți la o populație de 40 de milioane. Asta înseamnă 1 dietetician la 4000 de oameni. Pentru România ar însemna 4000-5000 dieteticieni practicanți. Asta însă nu ne spune nimic despre necesar, ci doar despre piața muncii pentru dieteticieni.

Dacă ar fi să luăm în considerare greșelile cele mai frecvente și mai grave care se fac în abordarea nutriției în România, care credeți că este categoria socială cea mai afectată de consecințele acestora?

Categoria socială cea mai afectată ține de statutul socio-economic, cu cele două componente ale sale: educare (inclusiv abilitatea de a te informa sau a dori să te informezi) și posibilitatea materială de a accesa alimente cu calitate nutrițională mare.

Care sunt cele mai noi tendințe în domeniile dedicate științelor în nutriție și încotro se îndreaptă această abordare?

În mod categoric nutriția se îndreaptă către abordarea personalizată de precizie (nutriția de precizie) care să fie și sustenabilă în condițiile ecologice aflate dramatic în schimbare. Altfel nu se va putea susține sănătatea și supraviețuirea populației de pe acest glob.

Sunteți un expert recunoscut pe plan internațional în epigenetică, nutrigenetică și nutriția de precizie. Cum v-ați descoperit pasiunea pentru acest domeniu?

Pasiunea în nutriție am dobândit-o în adolescență, realizând cât de importantă a fost în familia mea. Apoi mi-am consolidat-o în facultate, citind mult. Pasiunea pentru nutrigenetică și epigenetică nutrițională am câștigat-o în cursul doctoratului la The University of North Carolina at Chapel Hill, unde am obținut titlul de PhD în biochimie nutrițională. Așadar, dezvoltarea mea ulterioră ca profesor la aceeași universitate s-a îndreptat natural către relația dintre structura geneticăși nutriție.

 În mod particular, oferiți și consiliere nutrițională. Dacă ar fi să le oferiți românilor un singur sfat în direcția optimizării nutriției, care ar fi acela?

În practica mea pornesc de la premisa că fiecare are nevoi nutriționale specifice și că nu există un răspuns unic pentru toți. Există principii generale care sunt utile dar și acestea trebuie particularizate. Iar în rest, trebuie să analizăm foarte serios genetica fiecăruia și întregul context de viață al fiecăruia în parte. Abordare se numește nutriție de precizie și nu permite generarea unui singur sfat.

Acestea fiind precizate, ca prim pas, aș sfătui oamenii ca deciziile privind alimentația lor să nu fie influențate de presiunea informațională generată în scopuri comerciale. Să ajungă să nu își dorească un lucru doar pentru că l-au văzut promovat, ci deoarece au o nevoie reală de acel aliment. Un lucru ce nu se poate dobândi și păstra decât prin intensă educare din copilărie. Mă bucur că am reușit asta cu copiii mei. I am ținut departe de influențele comerciale în perioada cea mai vulnerabilă a formării lor – copilăria timpurie, apoi mijlocie. Iar acum mănâncă exact când și ce au nevoie, fără abuzuri, fără frustrări sau complexe. Sunt normoponderali și sănătoși și sper să rămână așa.